Biblioteca Adjud, reabilitată termic

0
76
bty

Primăria municipiului Adjud va reabilita termic biblioteca municipală. În acest sens, administrația locală a încheiat Contractul de Finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, pentru proiectul cu titlul „Lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice clădire biblioteca municipală, Municipiul Adjud, județul Vrancea”, cod SMIS 114501.

Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice, inclusiv în clădiri publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B – clădiri publice. Perioada de implementare a proiectului este de 54 luni, respectiv între 01.05.2016 și data 30.10.2020. Valoarea totală a proiectului este de: 1.663.074,03 lei, din care: valoarea totală eligibilă: 1.509.551,33 lei; valoare totală contribuție publică: 1.509.551,33 lei; valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR: 1.283.118,63 lei; valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 196.241,67 lei; valoare cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului: 30.191,03 lei.

Obiectivul proiectului este reabilitarea clădirii publice Biblioteca Municipală, prin toate măsurile de intervenție posibile și eficiente și de a implementa atât soluții de creștere a performanțelor energetice ale acesteia cât și soluții de producere a energiei prin utilizarea de surse regenerabile. Rezultate estimate: reducerea consumului anual de energie primară; reducerea consumului anual de energie finală (din surse neregenerabile); reducerea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile); reducerea consumului anual de energie primară din surse regenerabile; reducerea costurilor de funcționare a clădirii; scăderea nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră; îmbunătățirea stării de sănătate a populației, ca urmare a diminuării semnificative a poluării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here