Bugetul Focșaniului pe 2019, mai mare decât cel de anul trecut; proiectul de buget, dezbătut public în această după-amiază

0
462

Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, i-a convocat în şedinţă de lucru pe membrii Subcomisiei de Dialog Social de la nivelul Municipiului Focşani, astăzi, de la ora 16.00. Discuțiile vor avea loc la sediul Primăriei Focşani, în sala mare de şedinţe, pe ordinea de zi aflându-se și proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al Municipiului Focșani pe anul 2019.

De altfel, primarul Cristi Misăilă îi invită și pe focșăneni să participe, astăzi, cu începere tot de la ora 16.00, la dezbaterea publică pe marginea proiectului de buget pe anul 2019. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Focșani. Proiectul de hotărâre privind bugetul local pentru acest an urmează să fie discutat și supus votului în ședința extraordinară a Consiliului Local din data de 18 aprilie.

Înainte de dezbaterea publică, primarul Misăilă a prezentat modul în care municipalitatea a întocmit bugetul, dar și proiectele de investiții pe care vrea să le deruleze în acest an. Bugetul pentru acest an va fi de 214,7 milioane lei, mai mare decât cel de anul trecut când a fost în sumă de 165,4 milioane lei. Pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare ale instituţiilor de învăţământ, sănătate, asistenţă socială, cultură, sport, culte, protecţie civilă, întreţinerea oraşului, subvenţionarea energiei termice a fost prevăzută suma de 145,1 milioane lei, față de 128,3 milioane lei cât a fost prevăzut în 2018.

O sumă importantă a fost prevăzută pentru finanțarea proiectelor de investiții aflate în diferite stadii de implementare, precum și pentru derularea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Secțiunea dezvoltare are prevăzut un buget de 69,6 milioane lei, din care 30,4 milioane lei pentru proiecte europene privind creșterea eficienței energetice a 6 instituții de învățământ preuniversitar de stat, continuarea reabilitării sistemului de termoficare, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, proiecte privind mobilitatea – rețea de piste de biciclete, modernizarea transportului public, implementarea unui sistem de management al traficului, resistematizarea infrastructurii de transport.

În cazul proiectelor de investiții locale, suma prevăzută în proiectul de buget este de 39,1 milioane lei, suma fiind cu 23,5 milioane lei mai mare decât cea alocată anul trecut. „O atenție deosebită am acordat-o și refacerii infrastructurii stradale, pentru care am alocat suma de 17,6 milioane lei, comparativ cu anul 2018 când am alocat suma de 2,8 milioane lei. Totodată, amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii, reabilitarea și modernizarea parcurilor și a spațiilor verzi reprezintă priorități pe agenda mea de lucru și tocmai de aceea am prevăzut fonduri importante în acest an, respectiv 6,6 milioane lei. Și aici este o creștere față de anul 2018, când a fost alocată suma de trei milioane lei. Dragi focșăneni, vă aștept într-un număr cât mai mare, inclusiv cu eventuale dumneavoastră propuneri de completare a proiectului de buget”, a transmis primarul Cristi Misăilă.

 

Proiecte europene de peste 113 milioane lei  

De reținut că Primăria Focșani are semnate contracte de finanțare din fonduri europene pentru investiții cu o valoare de peste 113,9 milioane lei, adică aproape 25 milioane euro. Proiectele municipalității vizează lucrări la unitățile de învățământ din Focșani, continuarea programului de reabilitare a sistemului de termoficare sau reabilitarea termică a locuințelor din municipiu.

Astfel, la nivelul municipiului Focșani sunt prevăzute lucrări de reabilitare și creșterea performanței energetice la școlile Ion Basgan, Duiliu Zamfirescu, Anghel Saligny, la colegiile Tehnic „Gh. Asachi”, Tehnic „Edmond Nicolau”, Tehnic „Valeriu D. Cotea”. Un alt proiect se referă la reabilitarea și modernizarea locuințelor sociale din strada Revoluției, reabilitarea și extinderea iluminatului public pe străzile Aleea Stadionului, Str. Constructorului, Aleea 1 iunie, Aleea Echității, str. Revoluției, Aleea Parc, realizarea de lucrări de reabilitare și modernizare la grădinițele 1, 10, 13, 16, la Creșa 1 sau construirea unui centru multifuncțional pentru activități educative, culturale, recreative și sociale.

Toate contractele de finanțare au fost semnate începând cu luna septembrie 2018, iar în prezent se derulează licitațiile de atribuire a contractelor. De asemenea, Primăria are depuse mai multe proiecte cu finanțare din fonduri europene, aflate în diferite stadii de evaluare. Cel mai mare proiect este „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani, în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”, care are o valoare de peste 73,6 milioane lei.

Proiectul de buget poate fi consultat accesând link-ul: https://bit.ly/2UEg8MW

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here