GALERIE FOTO: Peste 100 de firme de exercițiu, la târgul de specialitate de la Focșani

0
411

Colegiul Economic „M. Kogălniceanu“ Focșani a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, a X-a ediție a Târgului Național al Firmelor de Exercițiu. Potrivit profesoarei Sonica Dărmănescu, coordonatoarea proiectului, activitatea ce face parte din cadrul proiectului educativ „Elevul de azi, antreprenorul de mâine“, eveniment înscris în Calendarul Activităților Educative Naționale.

„La competițiile organizate în cadrul Târgului s-au înscris 51 de firme de exercițiu cu participare directă și 60 de firme de exercițiu cu participare indirectă, din următoarele județe: Giurgiu, Constanța, Ilfov, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Iași, Suceava, Bistrița, Maramureș, Satu-Mare, Cluj, Mehedinți, Vâlcea, Argerș, Prahova și din Republica Moldova. La târg, elevii angajați în firma de exercițiu au derulat tranzacții virtuale, au promovat imaginea de viitori întreprinzători/ angajați instruiți ai firmelor de exercițiu. Acest târg a avut în vedere dezvoltarea inițiativei și a spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, efectele de lungă durată fiind responsabilizarea și evoluția lor ca agenți economici de succes, pe o piață economică în continuă schimbare. Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori“, a transmis profesoara Sonica Dărmănescu.

La eveniment a participat primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, respectiv inspectorul general Dorin Cristea și inspectorul general adjunct Aurel Șelaru. Potrivit edilului, parada a Firmelor de Exercițiu a fost urmată de un moment artistic de dansuri și cântece susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist “Țara Vrancei”, care s-a încheiat cu o horă, în care s-au prins majoritatea celor prezenți.

 

Lista cu firmele câștigătoare AICI!

Sursa foto: facebook Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here