Un accident rutier s-a produs în această după amiază pe strada Unirea Principatelor din municipiul Focșani. Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate un taxi, în care se afla o pasageră, și un autoturism, în care se afla o femeie și copilul acesteia în vârstă de aproximativ câteva luni. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea pasagerei din taxi, care a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la UPU pentru îngrijiri medicale.
UPDATE!
Un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a fost solicitat, în jurul orei 12:40, pentru acordarea primului ajutor calificat unei victime rezultate in urma unui accident rutier produs pe str. Unirea Principatelor din municipiul Focșani. Victima, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 44 de ani, prezenta dureri la coloana cervicală și traumatism cranio-cerebral. Aceasta a fost preluată și transportată cu ambulanța SMURD la UPU Focșani.
ISU Vrancea