Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr, la Adunarea Parlamentară NATO din Turcia

0
60

Deputatul Angel Tîlvăr: „România acționează deja ca un stat membru Schengen, în ceea ce privește securizarea unui important segment al frontierei externe a UE”.

Aflat la cea de-a 99-a întâlnire a Adunării Parlamentare NATO, care se desfășoară în Turcia, în perioada 12-14 aprilie 2019, dedicată fenomenului migrației, zonei mediteraneene și Orientului Mijlociului, deputatul Angel Tîlvăr a subliniat expertiza națională valoroasă acumulată de România, prin utilizarea celor mai bune practici disponibile la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce privește migrația, oficialul român a afirmat că “România este printre primele state care au implementat cu succes sistemul EUROSUR (Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor), la care țara noastră contribuie cu informații privitoare la migrația ilegală, criminalitatea transfrontalieră, situațiile de criză și incidentele care au loc la trecerea frontierei.

Totodată, România implementează sistemul SCOMAR (un sistem complex de monitorizare și control al traficului în Marea Neagră) și, începând cu 1 august 2018, are acces integral la sistemul SIS. Țara noastră a făcut eforturi semnificative în asigurarea frontierelor și modernizarea facilităților aeroportuare și a consulatelor, angajând resurse bugetare importante, fiind pe deplin capabilă să asigure securitatea frontierelor. Și datorită eforturilor României, din datele făcute publice la începutul lunii martie de către Comisia Europeană, numărul intrărilor ilegale detectate de-a lungul frontierei UE a scăzut cu 25%.

Având în exercițiu Președinția Consiliului Uniunii Europene, România face eforturi semnificative pentru obținerea de progrese clare în atingerea înțelegerilor politice, în ceea ce privește interoperabilitatea sistemelor IT de-a lungul Europei, extinderea mandatului FRONTEX, creșterea siguranței cărților de identitate europene sau a permiselor de ședere”.

 

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here