Fosilele unei noi specii umane, descoperite în Filipine

0
101

Oamenii de ştiinţă au anunţat miercuri că au descoperit fosilele unei noi specii umane cu caracteristici morfologice unice, ai cărei reprezentanţi au trăit pe insula Luzon din Filipine, în urmă cu peste 50.000 de ani, informează AFP. Analiza efectuată pe 13 rămăşiţe fosilizate (dinţi, falange de la mâini şi picioare, fragmente de femur) descoperite în peştera Callao, provenind de la cel puţin trei indivizi, inclusiv de la un copil, i-au determinat pe cercetători să afirme că este vorba despre o nouă specie umană, pe care au denumit-o Homo luzonensis.

Specia prezintă în acelaşi timp „elemente sau caracteristici foarte primitive, semănând cu cele ale australopitecilor şi ale altor grupuri de hominizi, dar şi moderne, apropiate de cele ale Homo sapiens”, a explicat Florent Detroit, paleoantropolog la Musee de l’Homme din Paris şi coordonatorul principal al acestui studiu publicat în revista Nature. Aceste detalii fac din Homo luzonensis „o specie-mozaic”, a precizat cercetătorul francez. Acest Homo luzonensis „era probabil scund, dacă judecăm după mărimea dinţilor lui”, dar „acesta nu este un argument suficient” pentru a proba o astfel de afirmaţie, a precizat acelaşi expert.

Homo luzonensis, care nu este un strămoş direct al omului modern, ar fi fost o specie înrudită, contemporană cu Homo sapiens, dar cu un anumit număr de caracteristici primitive. Două dintre fosilele analizate au fost datate direct prin metoda seriei de dezintegrare a uraniului şi au vârstele de 50.000 de ani respectiv 67.000 de ani. Ele sunt cele mai vechi rămăşiţe umane cunoscute în Filipine, precedându-le pe cele provenind de la indivizi Homo sapiens şi care datează din urmă cu 30.000 – 40.000 de ani, descoperite pe insula Palawan, în sud-vestul arhipelagului filipinez.

Întregul articol pe https://bit.ly/2GgLcti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here