Graţiela Gavrilescu: Românii se pot înscrie de vineri în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2019

0
40

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat miercuri, la Titu, lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019, înscrierile urmând să înceapă vineri, 12 aprilie. „Azi sărbătorim a 15-a ediţie a lansării programului Rabla de reînnoire a parcului auto naţional. Românii aşteaptă lansarea acestui program pentru că românii doresc să cumpere o maşină nepoluantă, care şi din punct de vedere estetic să arate altfel şi doresc să circule în siguranţă pe drumurile acestei ţări. Şi mai ştiu un lucru, că ori de câte ori a fost nevoie, Administraţia Fondului de Mediu, Ministerul Mediului şi Guvernul au încercat de la ediţie la ediţie să îmbunătăţească acest program, astfel încât sumele pe care le acordăm să fie unele care să stimuleze cumpărătorul şi cetăţeanul, astfel încât să deblocăm acest sistem de rable, de deşeuri, într-un anumit sens al cuvântului, care de multe ori ne deranjează atunci când, să zicem aşa, sunt lăsate în curtea omului, să plouă, să ningă peste ele, pentru că nu mai pot fi folosite, le vedem prin parcări, le vedem abandonate. Pentru că suntem în anul 2019, care am spus că este anul de debut pentru pornirea în adevăratul sens al cuvântului al motoarelor reciclării în România şi pentru că dorim ca aceste autovehicule vechi să fie duse acolo unde trebuie şi fiecare componentă să poată să fie reciclată, am hotărât acum două săptămâni ca ITP să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi de care nu ne mai putem folosi, dar care are capacitatea să fie reciclat să poată fi reciclat. Am promis data de 5 pentru lansarea proiectului şi a programului Rabla, dar scoţând ITP şi respectând legea a trebuit să întârziem câteva zile, dar cred că totuşi românii se bucură că azi noi lansăm cel mai longeviv program guvernamental”, a afirmat Gavrilescu.

Ea a precizat că înscrierile în program vor începe vineri şi şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată. „Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 (aprilie, n.r.), se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a subliniat ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu a precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

Întregul articol pe https://bit.ly/2Z4AU6L

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here