Emisiunea de mărci poştale „Europa 2019. Păsări naţionale” – de vineri, în magazinele Romfilatelia

0
13

Emisiunea de mărci poştale „Europa 2019. Păsări naţionale” va fi introdusă în circulaţie, începând de vineri, de Romfilatelia. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, emisiunea de mărci poştale va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online – http://romfilatelia.ro/store/. „Pentru anul acesta, sub genericul ‘Europa 2019’, PostEurop, organism al Uniunii Poştale Universale, agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a ales tematica ‘Păsări naţionale’, subiect apreciat de colecţionari”, se arată în comunicat.

Primul timbru, cu valoarea nominală de 1,80 lei, ilustrează ciocârlia de câmp, iar pe cel de-al doilea timbru, cu valoarea nominală de 19,00 lei, este reprezentată acvila de munte. Emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie. Aversul medaliei redă, în prim-plan, imaginea acvilei de munte. Reversul acesteia prezintă, în prim-plan Crucea Eroilor Neamului, proiectată şi realizată prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria între anii 1926-1928, şi dedicată, aşa cum stă scris pe placa comemorativă „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”. De asemenea, produsul special include şi o reproducere după o gravură artistică (2002), autor Ion Octavian Penda.

Emisiunea de mărci poştale este completată de produsul special, realizat în tiraj limitat de 387 exemplare, care reuneşte în tematică comună, produse aparţinând filateliei şi medalisticii. În interiorul albumului sunt expuse două produse valoroase de colecţie: blocul cu două timbre nedantelate al emisiunii şi medalia care prezintă pe avers, în prim-plan, imaginea acvilei de munte. Blocul emisiunii este numerotat de la 001 la 387.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here