Hunedoara: Şoferul unui TIR a scăpat cu viaţă după ce maşina a căzut peste el

0
179

Şoferul unui TIR a scăpat cu viaţă după ce, marţi, în timpul unei intervenţii pentru depanarea autovehiculului, cricul folosit pentru ridicarea maşinii a cedat, iar aceasta a căzut peste el. „Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, remedia o defecţiune la autotrenul parcat într-un refugiu din localitatea Gurasada, pe DN 7, când cricul a cedat şi l-a blocat sub TIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.

Operaţiunea de scoatere de sub camion a victimei a fost una dificilă, la locul faptei fiind mobilizate echipaje ale pompierilor militari specializate în descarcerare şi prim ajutor din Deva şi Ilia. Cu ajutorul echipamentelor de pe autospeciala de descarcerare grea, echipajele au stabilizat autotrenul şi apoi au ridicat cabina la nivelul care permitea extragerea victimei de sub camion.

Bărbatul, conştient şi cooperant, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva deoarece medicul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Hunedoara a apreciat că victima ar fi suferit traumatisme prin strivire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here