Femeie cercetată după ce a declarat în fals că a condus o mașină; polițiștii spun că șoferul avea permisul suspendat

0
1552

Cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier

 

Azi-noapte (duminică- spre luni n.r.), în jurul orei 00.10, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit în trafic, pe DJ 115 E, în comuna Câmpuri, un autovehicul condus de un bărbat, de 43 de ani, care se afla sub influența alcoolului. De asemenea, cel în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Vineri, 5 aprilie a.c., ora 21.05, pe DN2 E85, în localitatea Popești, un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Focșani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h. Conducătorul auto nu avea asupra sa permisul de conducere, iar în urma verificărilor a reieșit că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat în urma unei abateri săvârșite la regimul circulației rutiere.

 

Sâmbătă, 6 aprilie a.c., ora 16.10, polițiștii au identificat un bărbat, de 37 de ani, bănuit că ar fi condus un autovehicul  pe raza orașului Mărășești, fără a poseda permis de conducere, iar din cauza neatenției a pierdut controlul, intrând în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând doar avarierea autoturismului. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

În jurul orei 09.30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit pentru control un autoturism care nu avea montate numere de înmatriculare. Pe numele conducătorului auto, un bărbat de 22 de ani, din comuna Câmpuri a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat și fals material în înscrisuri oficiale

În jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic un autoturism care circula pe DN2 E85, în localitatea Tișița al cărui conducător auto nu a respectat limita legală de viteză. O femeie, de 31 de ani, din municipiul Onești este bănuită că ar fi declarat inițial în fals că a condus autoturismul în cauză, întrucât în urma verificărilor polițiștii au stabilit că aceasta s-ar fi aflat în calitate de pasager în autoturismul înregistrat de aparatul radar, pentru a nu atrage răspunderea penală a unui alt bărbat, bănuit că ar fi condus, în fapt autoturismul. Cel în cauză figura cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată pe teritoriul României.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat iar pe numele femeii pentru fals material în înscrisuri oficiale.

 

Dosar penal pentru uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere

Tot sâmbătă, ora 11.31, un bărbat, de 31 de ani,  din comuna Biliești,  a condus un autoturism  pe DJ 204 D și fiind oprit de polițiști a prezentat un permis de conducere despre care s-a stabilit din verificări că este fals. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunile de uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

 

Alcoolemie record – 1,48 mg/l

În jurul orei 20.35, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au oprit pentru control pe DJ 205 H un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Focșani. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 8 aprilie

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here