VIDEO și GALERIE FOTO: Trei, Doamne, și toți trei – Prea trista poveste a unei familii, schimbată cu ajutorul echipei de Rugby Old-boys Focșani

0
3966

          „Și-și duse pumnii strâns pe tâmple:

          Trei, Doamne, și toți trei!”. (George Coșbuc)

Unii se nasc parcă doar pentru a-și trăi propriul necaz și propria nenorocire. Acesta este și cazul familiei Borcea, greu încercată, o familie care are 3 copii și toți trei sunt încadrați cu grad de handicap. Cel mare este cu grad mediu, se mai descurcă, dar Nicu, de 24 de ani, este cu retard sever, grad grav de handicap, iar Cristi, de 16 ani, retard sever, autism, fiind și el încadrat tot cu grad grav de handicap. Trăiesc undeva în Răstoaca, județul Vrancea, într-o casă sărăcăcioasă din chirpici. Își împart zilele în două camere, un hol și o cămăruță mai mică ce au transformat-o cumva în bucătarie. O întreb pe mamă unde dorm și cum dorm cinci oameni în două camere. „Chiar de am avea mai multe paturi, nu am avea ce face cu ele. Nicu și Cristi nu știu să doarmă singuri, nu pot să doarmă singuri. Tatăl lor doarme cu Nicu, iar eu cu Cristi. Ei trebuie schimbați, acoperiți. Cristi mai face și crize de epilepsie, eu trebuie să fiu aici”, îmi spune Daniela Borcea.

Zilele trecute, am aflat că echipa de Rugby Old-boys a Focșaniului a decis să se implice și să ajute această familie.

Iată mesajul celor de la echipa de rugby:

 

“DĂRUIEȘTE DIN INIMĂ!

Echipa de Rugby Old-boys Focșani a demarat campania „Dăruiește din inimă”, iar de două zile, membrii echipei sunt în acțiune la Răstoaca, în casa unei familii nevoiașe cu trei copii, doi dintre ei cu handicap sever și grave probleme de sănătate. Acești copii, greu încercați de soartă, necesită o îngrijire atentă din partea mamei ce are grijă de ei permanent, dar neavând o baie în casă este extrem de greu sa-i igienizeze afară la lighean. De aceea, echipa noastră a luat decizia să le construiască în casă o baie cu toate utilitățile (duș, wc, chiuvetă, sobă cu boiler, gresie și faianță). Până la sărbătorile de Paște vom preda lucrarea la gata, iar dacă cineva vrea să se alăture echipei de Rugby Old-boys Focșani cu orice fel de ajutor în desfășurarea campaniei “DĂRUIEȘTE DIN INIMĂ” este rugat să ia legătura cu membrii clubului!”.

 

Echipa de Rugby Old-boys Focșani a înțeles că poți fi cu adevărat bun, în orice îți propui să faci, dacă împarți și cu cel de lângă tine, și dacă, ușor, ușor, schimbi povestea unor oameni al căror destin este zgâriat pe un perete incert. În acest caz este vorba despre o familie în care boala, deznădejdea și sărăcia au creionat destinul a trei copii și al părinților lor. Am decis să merg și să aflu ce anume i-a impresionat pe cei din echipa de rugby și de ce au ales să se implice. Astfel am cunoscut familia Borcea și necazul care le macină sufletul de mai bine de 20 de ani.

 

Reporter: Când v-ați dat seama că sunt cu probleme, că nu sunt așa cum erau copiii vecinilor dumneavoastră? Imediat după naștere sau mai târziu?

Daniela Borcea: Nu îmi amintesc dacă mi-au spus imediat că sunt cu retard sever, eu merg dintotdeauna la doctorița Fianu, doamna mi-a spus că toată viața vor fi așa, bolnavi și mereu cu medicamente. Ei sunt cu handicap că așa s-au născut, mi-au spus doctorii odată că am nu știu ce rh negativ și așa au ieșit toți cu probleme.

Rep: Practic, ei sunt dependenți de dumneavoastră, permanent, chiar și nopțile?    D.B..: Mereu, nu mănâncă singuri, nu dorm singuri, nu fac nimic singuri. Uneori, mai este omu’ (soțul – n.r.) la muncă cu ziua prin sat, îi las pe amândoi și dau fuga până la magazin, mai iau o pâine sau mai trec pe la o vecină, o femeie bătrână pe care o mai ajut, când pot, cu ce pot. Îi mai las cu o vecină.

Rep.: Sunt momente când mai rămân și singuri?! Nu vă este teamă că își fac rău, că se pot răni?!

D.B..: Au trecut 24 de ani de când ne descurcăm cum putem cu Nicușor, iar de vreo 16 și cu Cristi. Ei nu și-au făcut rău unul altuia până acum. Dar nici nu îi las foarte mult, ies, dau la animale, mă uit la ei pe geam sau intru să văd ce fac. Ei nu stau încălțați, nu suportă nici măcar șosetele, nu îi pot ține pe afară după mine, de frică să nu se îmbolnăvească. Îi scot vara, când este foarte cald, în rest stau în casă, mănâncă și se uită la televizor. Cristi este mai agitat, el geme și urlă mereu, uneori și noaptea.

Rep.: Când mergeți la magazin, îi lăsați pe amândoi și vă asigurați că nu au nimic în jur cu care să se rănească?

D.B.: Da, îi las în camera asta, unde au stat de mici, leg ușa la sobă, leg ușa spre bucătărie și ușa pe care ies. Au doar astea două paturi, nu suportă nimic pe pereți. Le-am agățat televizorul ăsta. Mai sunt desene, mai sunt emisiuni, Nicu se mai uită. Merg în fugă peste tot, dar trebuie să mai și ies. Cum să fac altfel, nu știu cum. Mai ies din casă, din curte, altfel nu știu cum să fac, îmi este greu.

Rep.: V-ați gândit vreodată să îi duceți și să îi lăsați în grija statului? Sunt centre special amenajate pentru copiii cu probleme. Au fost momente când ați vrut pur și simplu să renunțați?!

D.B.: Domnișoară, aveți copii?!

Rep.: Da, am!

D.B.: Și atunci când sunt bolnavi, când sunt necăjiți, când sunt amărâți, vă gândiți să îi duceți, să scăpați de ei? Ai mei sunt mereu necăjiți, bolnavi, amărâți, sunt momente când nici eu nu știu ce îi doare, de ce nu mănâncă sau de ce sunt posomorâți. Eu care le-am dat viață. Cum să știe o femeie de la stat ce are copilul meu, și ea când obosește unde mi-i duce?! Nu mă gândesc niciodată unde să îi duc. Am gânduri, mă frământ și nu știu ce se alege de amărâții mei când eu nu mai sunt. Cine îi spală, cine îi îmbracă, cine le dă să mănânce, cine îi duce la spital. Nicu anul trecut a fost operat de peritonită, ei nu spun nimic. Se vaită și gem într-una, nu știu când îi doare și când fac așa de la ce îi supără în cap. Știu doar că-s ai mei, că dacă sunt greșiți, eu i-am făcut așa, eu și cu omul meu. Ei sunt așa, nevinovați.

Rep.: Nu vă încurajez să îi lăsați în grija statului, dar știți, de multe ori, obosim noi, mamele cu copiii sănătoși. Voiam să înțeleg cum vă descurcați și dacă ați avut asemenea gânduri. Sunt totuși foarte grav și vă este foarte greu.

D.B.: De asta mai și ies, ba la o pâine, ba la o vecină, ba mai plâng pe uliță până la magazin. Omul meu, de multe ori tot ce muncește ba îi dă pe băutură, ba pe țigări. Dar nu e nimeni în locul nostru, nimeni nu ne trăiește necazul. De asta, când simt că nu mai pot, ies afară, ies să mă descarc, să plâng. Vecinii mă judecă, zic că îi țin să le mânânc pensia de handicap, care nici aia nu ne ajunge mereu. Dacă plec până la magazin și îi las singuri, nici așa nu e bine, că le mănânc pensia, dar nu am grijă de ei. Nici nu mai știu cum ar trebui să fie bine și să fie lumea mulțumită.

Rep.: Și totuși, nu toată lumea vă judecă, cei de la echipa Rugby Old-boys Focșani au ales să vă ajute, să vă facă o baie în casă, pentru a vă ușura viața și pentru a vă descurca mai ușor atunci când îi spălați pe cei doi. Ei au ales să vă ajute fără să vă judece.

D.B.: Da, ei au mai venit cu ajutoare la noi, au mai venit și de sărbători. Nu este prima dată, iar acum, dacă nu mai trebuie să îi car pe afară să îi spăl la ligean, este o pomană.

Rep.: Din ce trăiți, cum vă descurcați cu toate cheltuilele?

D.B.: Cel mare, cu grad mediu, muncește și din ce câștigă a reușit să renoveze una din cele două camere, unde și doarme. Pentru  Nicu și Cristi, primesc și de la primărie și de la Focșani. Mai merge omul meu cu ziua. Ne-am descurcat cum am putut.

Rep.: De ce ați avea nevoie? Cu ce ar putea să vă ajute lumea din jur, cei care vor să se implice?

D.B.: De ce avem noi nevoie, nu poate nimeni să ne dea, dar este binevenit orice ajutor, îmi este și rușine să cer, iar mă vor judeca vecinii. Cel mai mult avem nevoie de pampers, de alimente, de un aragaz. Ce aveam nevoie mai urgent, de o baie unde să îi spăl se ocupă oamenii ăștia, care au fost trimiși de Dumnezeu.

 

Am discutat și cu managerul sportiv al echipei de Rugby Old-boys Focșani, domnul Florin Topală, să aflu ce anume i-a determinat să se implice.

Florin Topală: Noi desfășurăm activități de binefacere în fiecare an, de când am înființat clubul de Rugby Old-boys Focșani și încercăm să aducem puțină bucurie în inima unor oameni greu încercați de soartă. Așa sunt rugbyștii, au o inimă mare.

Așa este, numai niște oameni sufletiști ar fi putut să se mobilizeze și să facă atât de mult bine unei familii uitată de lume, uitată de Dumnezeu.

Cei care doriți să vă implicați în campania desfăurată de echipa Rugby Old-boys Focșani, sunteți rugați să luați legătura cu membrii echipei. Domnul Florin Topală poate fi contactat la nr de telefon 0724281819.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here