Eurodeputaţii au adoptat joi, în cadrul minisesiunii plenare de la Bruxelles, noi reglementări privind concediul de paternitate şi concediul netransferabil pentru creşterea copilului. Printre acestea, acordarea de minim zece zile lucrătoare de concediu de paternitate plătit la nivelul concediului medical.
Legislaţia, convenită deja informal cu miniştrii UE, stabileşte cerinţe minime ce trebuie implementate de toate statele membre, menite să contribuie la îmbunătăţirea şanselor femeilor pe piaţa forţei de muncă şi să consolideze în familie rolul tatălui sau celui de-al doilea părinte. Aceste prevederi vin în sprijinul vieţii familiale, ţinând cont mai bine de schimbările sociale şi promovând egalitatea de gen, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Dreptul la cel puţin zece zile lucrătoare de concediu de paternitate plătit pentru taţi şi pentru al doilea părinte echivalent, în cazul recunoaşterii de către legislaţia naţională – a fost stabilit în perioada naşterii unui copil sau a naşterii unui făt mort şi trebuie plătit cel puţin la nivelul concediului medical.
Eurodeputaţii au adăugat, de asemenea, două luni de concediu parental netransferabil şi plătit. Acest concediu ar trebui să fie un drept individual, creând condiţiile adecvate pentru o distribuţie mai echilibrată a responsabilităţilor de îngrijire în cadrul familiei.
Statele membre vor stabili un nivel adecvat de plată pentru perioada minimă de concediu parental netransmisibil, ţinând seama de faptul că luarea concediului pentru creşterea copilului duce adesea la o pierdere de venit pentru familie, iar un membru al familiei plătit mai mult, care este de multe ori un bărbat, ar trebui să poată face uz de acest drept.
De asemenea, statele membre trebuie să ofere cinci zile pe an de concediu de îngrijitor pentru persoanele care au în grijă o rudă sau o persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie şi care are o afecţiune gravă sau o afecţiune provocată de vârstă. Statele membre care garantează deja o plată sau o alocaţie de cel puţin 65% din salariul net al unui angajat, timp de cel puţin 6 luni pe perioada concediului parental al fiecărui părinte, pot menţine acest sistem.
Părinţii care lucrează şi îngrijitorii vor putea să solicite o adaptare a modelelor de lucru, inclusiv, acolo unde este posibil, prin programe de lucru la distanţă sau prin programe flexibile. Atunci când analizează cererile de lucru flexibil, angajatorii pot lua în considerare nu numai propriile resurse şi capacitatea lor operaţională, ci şi nevoile specifice ale unui părinte de copil cu dizabilităţi sau suferind de boli cronice, sau ale părinţilor singuri. „Această directivă aduce o îmbunătăţire a egalităţii de gen şi o mai bună împărţire a responsabilităţilor. Femeile au avut de suferit din cauza lipsei de egalitate, ceea ce a dus la diferenţe de salarii şi de pensii. Acum acestea vor fi sprijinite să intre pe piaţa forţei de muncă şi să-şi atingă întregul potenţial, în timp ce taţii vor avea un rol mai important în creşterea copiilor. Directiva aduce, de asemenea, beneficii şi membrilor familiei care au grijă de generaţia vârstnică”, a declarat raportorul, eurodeputatul maltez David Casa, din grupul PPE.
Directiva va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor trebui să respecte reglementările în termen de trei ani.