L-am vizitat pe colonelul Durnescu, veteran de război și cetățean de onoare al orașului Mărășești, cu doar câteva săptămâni înainte de ziua sa de naștere. Pe 25 aprilie va împlini 96 de ani. Când am ajuns la poarta sa, am fost surprinsă să constat că nu e acasă și că plecase cu treburi prin oraș. Recunosc, mă așteptam să aflu că stă mai mult în casă. Dar nu, colonelul Durnescu își îngrijește grădina, face plimbări prin oraș, merge singur la medicul de familie, scrie și citește, dar mai ales povestește. Povestește atât de frumos prin ce a trecut în cele nouă luni petrecute pe front în Al Doilea Război Mondial, deși a văzut și trăit lucruri îngrozitoare, încât te simți pe loc rușinat de temerile tale banale.
„Aveam 20 de ani când ne-au luat pe front. Ne-au luat de la școală, că nu mai aveau efective. Acolo (n.r. pe front) trebuie să te descurci, lupți să-ți aperi viața. Folosești tot ce poți să învingi inamicul. Pe tine te aperi, când ești pe front. În final, când se face bilanțul, deznodământul arată că s-a luptat pentru patrie, dar acolo te aperi pe tine. Pe front ești sălbatic. Luptele corp la corp erau cele mai grele. A fost greu tare…în 23 august făceam instrucție cu nemții la București, ne împrietenisem unii cu alții și, deodată, a venit ordinul să luptăm împotriva lor. Vă dați seama cât de greu a fost, după ce am stat cu ei atâta timp, să trebuiască să întoarcem armele împotriva lor. A fost extraordinar de greu, dar am fost educați să prețuim cel mai mult țara și armata. Nu mai puteam pune în discuție că am fost prieteni și am mâncat cu dânșii o pâine. E așa de puternic Dumnezeu, de nu vă dați seama! Beam apă din baltă, cu clăbuci, dar n-am văzut om bolnav. Am mâncat iarbă și muguri de copaci, dar n-am văzut unul bolnav. Este o putere a lui Dumnezeu extraordinară! Dormeam pe zăpadă, n-am văzut să ne îmbolnăvim din cauza asta. Erau zăpezi de un metru și stăteam ca focile, spate în spate. Nu mai aveam încălțăminte, eram legați cu cârpe și sârme la picioare… Am rămas cu o credință fantastică. Dumnezeu m-a ținut toată viața” mi-a povestit colonelul Ion Durnescu.
Având gradul de sergent major, după ce a fost chemat pe front s-a aflat tot timpul în linia întâi. Și-a văzut camarazi răniți, a plâns lângă trupurile lor sfârtecate, care înroșeau zăpada rece ca moartea, a stat ascuns prin șanțuri murdare, a mâncat coji de cartofi și a refuzat să se predea. Își amintește, de parcă ieri s-ar fi petrecut toate, luptele pe care soldații români le-au dus pe frontul celui De-al Doilea Război Mondial, cu trupul, cu mintea lor, dar mai ales cu dragoste de țară și neam. Astăzi, colonelul Durnescu mărturisește cu tristețe, că nu mai vede la români aceeași dragoste, care i-a ținut pe ei vii în luptă. „Înainte de a trage, camuflam tunul. Îmi amintesc că l-am trimis pe Stăncilă, un camarad, să ia niște crengi, ca să camuflăm tunul. Am tot stat și am așteptat, dar Stăncilă al meu nu mai venea cu crengile… M-am dus după el și l-am găsit căzut în zăpadă, călcase pe o mină. În jurul lui zăpada era toată numai sânge. A venit comandantul suprem și m-a găsit pe mine, plângând lângă Stăncilă. În viața mea nu luasem bătaie, dar atunci mi-a dat comandantul două palme…”, și-a mai amintit veteranul.
Rănit în ultimele zile de război, colonelul Durnescu a petrecut nouă luni pe front și nouă luni în spitale. „Românii au avut cel mai puternic armament: dragostea față de țară. Am avut ocazia să fim predați și nu am cedat. Și încercuit am fost, dar nu m-am predat. Când vedeai că inamicul face atâtea pagube, te duceai pe burtă să vezi de unde trage, ca să știi și tu unde să tragi. M-am dus pe burtă vreo câțiva kilometri, aveam telefon cu fir prin zăpadă. Era un viscol incredibil și m-am băgat sub o baracă, dar când m-am trezit am văzut că în curte acolo erau nemții. Era bucătaria nemțească, cu români luați prizonieri. Două zile aproape am stat acolo, mâncam coji de cartofi și nu m-am predat. Înghețasem tot, stând în baltă, parcă era sticlă pe mine. Am fost rănit în ultimele zile de luptă. Pentru că proiectilul a explodat foarte aproape de mine, mi-a dăunat și auzului. Trei luni de zile am comunicat prin scris. Am văzut în spitalele de campanie răni cu viermi pe ele, nu avea cine să panseze. Venea bucătarul la o zi, două, și arunca mâncarea ca la câini. Dacă se întâmpla să cadă pâinea în materii fecale, o ștergeai de perete și mâncai. Am trăit toate astea și am ajuns la concluzia că Dumnezeu este extraordinar de puternic!”.
Col.(r.) Ion Durnescu este cetățean de onoare al orașului Mărășești, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, decorat pe front cu Virtutea Militară clasa a II-a și cu medalia Bărbăție și credință cu spade clasa a II-a.
S-a născut pe 25 aprilie 1923 în comuna Scurta, județul Bacău. A terminat Liceul Tehnic din Bacău, după care s-a angajat la Fabrica de zahăr din Sascut. Destinul său însă s-a schimbat complet când, din dragoste de țară, în 1943, a ales să urmeze Școala de Subofițeri de Artilerie de la Făgăraș. Prins în vâltoarea evenimentelor din 1944, pe atunci sergentul major Ion Durnescu a fost înrolat în Regimentul 11 Artilerie din Focșani și trimis pe front, având funcția de comandant de secție tunuri. Pe front a participat, cu mult curaj și vitejie, la luptele duse pentru eliberarea Bucureștiului, ca apoi să participe, tot în cadrul Regimentului 11 Artilerie, la luptele pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei până la data de 09.05.1945, când Germania a capitulat.
În timpul luptelor din Cehoslovacia, în localitatea Nove Mesto nad Vahom a fost grav rănit și la 5 mai 1945 a fost internat într-un spital de campanie dislocat în aceeași localitate, unde a stat timp de trei luni. Ulterior, a fost transportat la București, unde a mai fost spitalizat pentru încă cinci luni, după care a fost clasat medical cu serviciu auxiliar. De-a lungul timpului, col. (r.) Ion Durnescu a primit numeroase distincții militare și civile în semn de recunoaștere a meritelor domniei sale în lupta antifascistă. Ca urmare a faptelor sale de vitejie, la data de 08 iunie 2007, președintele Slovaciei l-a declarat pe col. (r.) Ion Durnescu Cetățean de Onoare al orașului Nove Mesto nad Vahom.
La mulți ani cu sănătate col. (r.) Ion Durnescu!
