Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbat cu handicap, tâlhărit și lovit de verișorul mamei în contul unei datorii mai vechi

Un bărbat din comuna Slobozia Ciorăști a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Conform rechizitoriului, inculpatul are 68 de ani și a comis fapta în dimineața zilei de 29 ianuarie a.c.

Conform rechizitoriului, la data amintită, în jurul orei 8.30, inculpatul ar fi pătruns fără drept în locuința victimei, din comuna Cârligele, iar pentru a reuși sustragerea bunurilor și pentru a înfrânge o eventuală rezistență fizică a persoanei vătămate, a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feței și a deposedat-o de 2 telefoane mobile și un încărcător.

Din anchetă a rezultat că persoana vătămată locuiește cu mama și bunica sa în același imobil. În dimineața zilei respective, persoana vărămată era acasă cu bunica sa. În timp ce dormea, inculpatul, care este văr cu mama victimei, a intrat în cameră peste aceasta, a trezit-o din somn și i-a cerut să-i returneze o sumă de bani pe care i-ar fi împrumutat-o în urmă cu mai mult timp. Persoana vătămată a spus că nu are bani pentru că nu muncește, moment în care inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feței și i-a luat cele două telefoane mobile și încărcătorul.

Persoana vătămată nu s-a putut ridica din pat și nici nu s-a putut apăra întrucât a suferit un accident de muncă și are un picior amputat. Aceasta folosește o proteză ortopedică, care la momentul respectiv era lângă pat.

La audieri inculpatul a recunoscut fapta parțial. El a spus că a fost acasă la persoana vătămată și a avut o discuție cu aceasta despre datoria pe care o avea la el. A adăugat că i-a luat telefoanele și i-a spus că i le va da atunci când persoana vătămată îi va restitui datoria. Inculpatul nu a recunoscut în fața anchetatorilor că a lovit persoana vătămată. Aceasta din urmă a ajuns la Serviciul de Medicină Legală și s-a constatat că a fost lovită, dar nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?