Saxofonistul UB40 nu va participa la turneul aniversar al trupei după ce a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală

0
23

Brian Travers, saxofonistul UB40, diagnosticat cu tumoare cerebrală, le-a mulţumit fanilor că i-au permis să-şi ”trăiască visul”, potrivit Press Association. Travers, unul dintre membrii fondatori ai trupei, nu va participa la apropiatul turneu aniversar de 40 de ani al trupei. Muzicianul a avut o criză pe când se afla la domiciliu, iar radiografiile efectuate ulterior au pus în evidenţă prezenţa a două tumori. Muzicianul a spus că dus o viaţă fără regrete şi că ultima sa dorinţa este să revină la activitatea muzicală.

Travers a fost nevoit să se retragă din turneul britanic organizat pentru marcarea a patru decenii de la înfiinţarea UB40 cu doar câteva zile înainte de primul concert programat vineri. În ziua în care ar fi trebuit să plece în turneu va fi supus unei intervenţii chirurgicale urmată de o perioadă de recuperare de şase luni. „Regret profund că nu mă voi putea alătura colegilor din UB40 cu ocazia turneului aniversar de 40 de ani, băieţii au muncit extrem de mult pentru a da o formă finală melodiilor de pe noul nostru album ‘For The Many’, care vor fi cântate live”. „Sună minunat, dar voi fi alături de ei cu sufletul, ovaţionându-i în timp ce voi fi în convalescenţă, cu gândul la toţi oamenii minunaţi care ne-au sprijinit în ultimii 40 de ani şi pe care sunt extrem de mândru să-i numesc prieteni”.

„Am avut o viaţă minunată, nu am niciun regret şi nu am nicio altă ultimă dorinţă în afară de a depăşi această problemă şi a reveni la munca pe care o iubesc, să cânt pentru toţi cei care doresc să mă asculte şi să mă exprim prin pictură şi sculptură.” „A fost un privilegiu imens şi vă mulţumesc tuturor pentru oportunitatea de a-mi ‘trăi visul”’.

Membrii trupei UB40 au confirmat că turneu se va desfăşura în absenţa lui Travers. „Suntem profund întristaţi că Brian, prietenul nostru de o viaţă şi membru fondator al UB40, nu poate merge cu noi în turneul britanic aniversar. Ştim că ne va lipsi, dar sănătatea şi starea sa sunt cele mai importante şi ştim că prietenii şi fanii noştri ni se vor alătura în a-i ura lui Brian însănătoşire grabnică şi să revină în mijlocul nostru.”

Turneul britanic UB40 va debuta vineri la Guildhall în Portsmouth.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here