Mai mulți elevi de la Colegiul Economic „M. Kogălniceanu” din Focșani au participat la faza județeană a Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” și au obținut numeroase premii și mențiuni. Având în vedere rezultatele obținute, mulți dintre ei s-au calificat la faza națională a competiției.
Astfel, s-au calificat Gabriel Boșcan, elev în clasa a X-a, care a obținut premiul I, fiind îndrumat de profesorul Laurențiu Tătaru; Andreea Florina Avram, elevă în clasa a XI-a, îndrumată de profesorul Eugen Alexandrov, care a obținut tot premiul I; Georgiana Oana Voineag, elevă în clasa a XI-a, îndrumată de profesoara Aurora Cojocariu, care a obținut premiul I; Iulian George Isac, elev în clasa a XII-a, îndrumat de profesorul Corneliu Huzum, care a obținut premiul I.
De asemenea, s-au mai calificat elevii Mioara Debora Lozneanu, elevă în clasa a XII-a, îndrumată de profesorul Eugen Alexandrov, care a obținut premiul II, și Marius Păun, elev în clasa a XII-a, îndrumat de același profesor Alexandrov, care a obținut premiul III.
Cu mențiuni, s-au calificat elevii Andrei Brăilescu, elev în clasa a XII-a, îndrumat de profesorul Corneliu Huzum; Andreea Claudia Clincescu, elevă în clasa a XII-a, îndrumată de profesoara Aurora Cojocariu; Cătălin Sorin Cruceanu, elev în clasa a XII-a, îndrumat tot de profesoara Cojocariu.
„Felicitări elevilor și profesorilor îndrumători“, a transmis directoarea Colegiului Economic „M. Kogălniceanu”, profesoara Gabriela Bocsok.
Lista cu toți elevii de la Colegiul Economic care au câștigat premii, AICI!