Un vrâncean acuză că, alături de alt bărbat din județ, dar și de alte 48 de persoane din toată țara, a fost victima unei firme, care recrutează forță de muncă pe un site de anunțuri. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din localitatea Călimănești, și un focșănean în vârstă de 47 de ani, ar fi muncit, fără a fi plătiți, timp de o lună de zile, pe un șantier în Ungaria, după ce au acceptat oferta unui așa zis loc de muncă avantajos, pe care firma o prezenta în anunțul de angajare.
După ce au accesat anunțul de angajare, cei doi bărbați au fost contactați de firmă și, convinși că vor primi 1000 de euro pe lună salariu, cei doi vrânceni au plecat în Ungaria, alături de alte câteva zeci de persoane. Odată ajunși pe șantier, oamenii s-au trezit lăsați de izbeliște, între străini, fiind nevoiți să trăiască în niște condiții greu de suportat, după cum ne-a relatat unul dintre vrânceni.
„Am contactat firma asta pe net, din decembrie, pentru o plecare la muncă în Ungaria. (…) Urma să muncesc în construcții, pe promisiunea că salariul net era 1000 euro pe lună, plus diurna de 50 de euro pe săptămână pentru mâncare. Cazarea era gratuită, transportul era gratuit. Firma ne-a contactat în ianuarie, tot în ianuarie ne-au luat, a venit mașina pe la poartă și ne-a luat pe fiecare cu bagaje. Acolo am ajuns 50 de persoane din țară, de prin Arad, Oradea, Cluj, și doi din Vrancea. Ne-au dus până în Cluj, acolo ne-au urcat în niște microbuze ale lor, ne-au trecut granița, iar dincolo ne-au preluat ungurii. Ne-au dus pe șantier și ne-au dat de muncă. Am fost cazați pe șantier la niște căsuțe în care stăteam și câte 8-9 în cameră, în niște condiții absurde. Am crezut că voi primi banii care ni s-au promis, să-mi achit și eu o bancă… M-am bucurat că sunt aproape de graniță, am mers pe încredere, dar am luat țeapă toți. Firma care ne-a dus acolo a dispărut și noi am rămas cu ungurii. Ăștia fuseseră de fapt niște intermediari, ei au luat bani pe noi. Ăsta este un trafic de carne vie, ei și acum au anunțuri pe net. Când a trecut luna de zile și am început să ne cerem banii, nu ne-au dat nici diurna de mâncare, noi ne-am consumat proviziile, ne-am cheltuit și din bani, au fost unii care au fugit disperați, au lăsat și bagajele, pentru că nu mai aveau practic nici o sursă de existență, eram abandonați. Când au văzut că lumea făcea scandal pentru bani, să ni se dea măcar banii pe mâncare, de frică ne-au pus microbuz și ne-au expediat în țară. Am rămas cu munca noastră prestată degeaba acolo. Ne-au spus să tăcem din gură, că ne vor da banii în țară, iar în țară n-au mai răspuns la telefoane”, ne-a povestit bărbatul.
După întoarcerea în țară, acesta a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă din județul unde are sediul firma și a reclamat cele petrecute. Din păcate, lipsa documentelor de angajare a făcut imposibilă o anchetă complexă din partea ITM-ului „Din verificarea registrului general de evidență a salariaților, transmis în format electronic de către anagajatorul reclamat, nu se constată că ați avut calitatea de angajat al acestuia (…) Întrucât dumneavoastră nu aveți ca dovadă scrisă decât biletul de întoarcere în țară, nu putem verifica aspectele sesizate, cu atât mai mult cele de natură salarială. Pentru recuperarea prejudiciului creat vă puteți adresa instanței de judecată de pe raza localității de domiciliu, singura instituție abilitată în soluționarea unor astfel de situații”, se arată în răspunsul primit din partea ITM.
Bărbatul și-a pierdut speranța că va mai primi vreun ban pentru munca prestată, însă vrea să tragă un semnal de alarmă, astfel încât să nu mai treacă și alți oameni prin ce a trecut el: „Am muncit degeaba, ne-au tras țeapă la toți. Ne-au vândut dincolo, vă dați seama câți bani au luat pe 50 de oameni! Am stat ca vai de noi pe acolo, în mocirlă, parcă eram pe câmpul de luptă. Știți cu ce m-am ales de acolo? Cu o singură pereche de bocanci, pe care ne-au dat-o pe șantier! Când m-am întors în țară am văzut că iar au anunț. Îi sun, dar nu-mi răspund. Ei merg în continuare cu același plan. Recrutează mereu oameni și-i duc acolo. Noi ne-am bazat că firma e în România și ne face contract. Au fost printre noi oameni disperați care au lăsat acolo bagajele, cu haine și ce mai aveau, și au fugit, numai să ajungă în România. Nu mai aveam ce mânca… Eram la limita de supraviețuire, am rămas abandonați în Ungaria. Am auzit de multe ori că trebuie să tăcem din gură, dacă vrem să mai trăim. Erau printre noi și copii nevinovați, de 20 de ani, care credeau că vor câștiga și ei un bănuț… Am trăit o lună de coșmar, în ultimele săptămâni îmi bătea inima în piept de frică, am căzut ca niște pui de găină, abandonați de proprii români”.
