ULTIMA ORĂ! A murit o fostă profesoară de la Liceul Cuza

0
5492

 

Profesoara Maria Dascălu a trecut la cele veșnice la venerabila vârstă de 103 ani. Originară din Bârlad, Maria Dascălu a urmat cursurile Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar după terminarea facultății a predat în mai multe unități de învățământ din țară. În anii 1940 a ajuns la Panciu, iar în 1950 a fost avansată pe postul de director al fostului Liceu de Fete Focșani, actualul Colegiu Cuza, instituție pe care a condus-o între anii 1950-1951.

Maria Dascălu a predat între anii 1950-1970 la Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, de unde a și ieșit la pensie. Printre elevele dumneaei se numără Adriana Virginia Roșioru, care a fost și dumneaei profesor de fizică-chimie la aceeași unitate de învățământ, evident, în altă perioadă.

Profesorii de la Colegiul Național Al. I. Cuza anunță, cu durere, trecerea în neființă, la vârsta de 103 ani, a doamnei profesoare Maria Dascălu, cunoscut cadru didactic și director al liceului, o personalitate care a marcat destinul multor elevi. Ne vom gândi mereu la EA cu recunoștință! Dumnezeu s-o odihnească!”, transmit cadrele didactice de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza.

Potrivit informațiilor furnizate de apropiați ai familiei, trupul neînsuflețit al Mariei Dascălu este depus la Biserica Sfântul Gheorghe de pe bulevardul Independenței. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 25 martie, la ora 14:00.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Foto jos: Trei generații de profesori: Maria Dascălu (dreapta), Daniela Sîrghie (centru, actual director al CNAIC), Adriana Roșioaru (stânga), la aniversarea a 102 ani a doamnei Maria Dascălu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here