Primăria Vulturu va depune un proiect de finanțare pentru alimentarea cu gaze prin POR 2014-2020

0
710

Primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, a anunțat că va depune un proiect de finanțare pentru aducțiunea de alimentare cu gaze naturale a comunei Vulturu, prin Pogramul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Anunțul acestuia vine la câteva zile după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat la Focșani, în cadrul unei conferințe de presă, că locuitorii comunei Vulturu vor beneficia de un sistem de alimentare cu gaze naturale. „În acest moment lucrăm la un proiect care va fi depus spre finanțare pe POR 2014-2020. Este vorba de un proiect ambițios cu o finanțare mare, peste 11 milioane de euro, iar o asemenea sumă poate fi obținută prin accesarea de fonduri europene. Acest proiect este în prezent una din cele mai mari dorințe ale locuitorilor comunei, majoritatea acestora exprimându-și dorința de a-și alimenta locuințele cu gaze naturale“, a afirmat Nicușor Păcuraru.

Edilul șef din Vulturu a adăugat că pentru realizarea acest proiect a beneficiat de sprijinul ministrului Tudorel Toader, fiu al comunei Vulturu. „Ministrul Tudorel Toader este cel care a venit și mi-a propus să demarez procedurile pentru introducerea aducțiunii de gaze în comună, propunere cu care am fost întru totul de acord. În acest sens am purtat discuții cu conducerile Transgaz și Distrigaz, iar ulterior am obținut avize favorabile de la ambele societăți. Practic, în acest moment avem de rezolvat problema finanțării acestui proiect important pentru comunitatea locală. Pot spune că Tudorel Toader este un  fiu adevărat al satului, care nu a uitat de unde a plecat, este în permanență alături de noi atât când este vorba de evenimente sau probleme cu care ne confruntăm“, a susținut primarul comunei Vulturu.

 

La DJ 204 D Vulturu – Maluri a fost semnat contractul de execuție

De asemenea, Nicușor Păcuraru a ținut să reamintească faptul că în derularea acestui proiect dar și a proiectelor deja realizate sau aflate în curs de implementare, a beneficiat de sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Tate proiectele de infrastructură pe care le-am realizat, sau pe care le avem în curs de realizare, au fost făcute cu sprijinul Consiliului Județean și al președintelui Marian Oprișan. De exemplu, o bună parte din conducta de aducțiune Liești-Vulturu va fi construită pe terenul proprietate a Consiliului Județean Vrancea. O altă problemă majoră reclamată de locuitorii comunei a fost DJ 204 D Vulturu – Maluri. La acest drum a fost semnat contractul de execuție, ordinul de începere a lucrărilor în anul 2018, iar termenul de finalizare a lucrării este de doi ani“, a mai spus primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru.

Sistemul de alimentare cu gaze al comunei Vulturu va avea o valoare totală de peste 11 milioane de euro. Practic este vorba de realizarea a 90 de kilometri de conducte de gaze care vor fi introduse pe toate străzile din cele cinci sate componente ale comunei. Numai costurile legate de adusul conductei de gaze de la Liești la Vulturu sunt estimate la 1,5 milioane de euro. Costurile legate de introducerea sistemului de alimentare cu gaze a locuințelor din cele cinci sate au fost estimate pentru fiecare sat în parte, astfel: Vulturu -3,7 milioane euro; Vadu Roșca-900 mii euro; Boțârlău -760 mii euro; Hîngulești -1,5 milioane euro; Maluri- 1,1 milioane euro.

Vă reamintim că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, luni, la Focșani în cadrul unei conferințe de presă, că locuitorii comunei Vulturu vor beneficia de un sistem de alimentare cu gaze naturale. „Discutam cu primarul localității, care este un om gospodar, pe care îl respect și îl apreciez, și îi spuneam despre posibilitatea racordării comunei la gaz metan. Iată că în acest moment proiectul prinde contur și deja am obținut avizele de la TransGaz, am obținut avizele de la o societate specializată în distribuția gazului metan cu sediul la Galați. Deja a fost realizat studiul de fezabilitate în condițiile în care acest lucru a fost făcut pentru toate cele cinci sate componente ale comunei. Și este vorba de o comună mare, cu aproximativ 8 mii de locuitori care merită o rețea de alimentare cu gaze“, a precizat Tudorel Toader.

 

Consiliul Județean modernizează DJ 204 D, Vulturu – Hînguleşti – Maluri

Vă reamintim că, anul trecut, Consiliul Județean a demarat lucrările de asfaltare a DJ Vulturu – Hînguleşti – Maluri. Licitația a fost câștigată de asocierea SC Phoenix Transbac SRL Bacău și SC Alido Proiect SRL Piatra Neamț pentru serviciile de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții mai sus menționat. Lucrările sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 și au o valoare de 10,6 milioane lei, fără TVA, echivalent a 2,3 milioane euro. Durata de execuție a lucrării este de 24 de luni.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că acesta este primul proiect finanțat prin PNDL 2 din județ unde încep lucrările și a precizat că până la finalul acestui mandat, în 2020, toate drumurile județene vor arăta impecabil. „Avem un program foarte ambițios în ceea ce privește drumurile județene. Prin Programul Operațional Regional, până în 2020 vom investi circa 300 milioane euro. Asta înseamnă că, la finalul mandatului, drumurile județene vor arăta impecabil“, a afirmat șeful administrației județene.

Lungimea tronsonului modernizat este de 9,60 km. Populația deservită prin această investiție este de 8.659 locuitori. Drumul va avea două benzi de circulație cu lățimea de 5,5 m și acostamente. Sistemul rutier propus va cuprinde strat de fundație din balast, strat de bază din piatră spartă, strat de legătură din beton asfaltic și strat de uzură din beton asfaltic. Pentru scurgerea apelor pluviale în lungul drumului au fost prevăzute șanțuri betonate. De asemenea, sunt prevăzute podețe pentru intrări în proprietăți, realizate din tuburi prefabricate. Prin același proiect vor fi amenajate și 56 de drumuri laterale, pe 100 metri pătrați. Proiectul prevede ca, la kilometrul 30, să fie realizat un pod din beton armat, cu o lungime totală de 31 de metri și lățime părții carosabile de 7,80 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here