Agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P) reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în moneda locală şi valută, precum şi perspectiva stabilă, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmis AGERPRES. „Decizia agenţiei de rating S&P de a menţine perspectiva stabilă a României este una corectă, care recunoaşte şi confirmă realitatea economică actuală a României. Această decizie reflectă atât disponibilitatea Guvernului României pentru dialog, cât şi viabilitatea măsurilor fiscal bugetare adoptate”, precizează Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Conform ministerului, printre punctele forte ale României care au stat la baza deciziei agenţiei de rating sunt evidenţiate: nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, în comparaţie cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, şi menţinerea perspectivelor de creştere economică. Îmbunătăţirea rating-ului de ţară ar putea fi luată în considerare în contextul în care agenţia evaluează că se înregistrează progrese în ceea ce priveşte stabilitatea cadrului instituţional şi în consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum şi în consolidarea cadrului de guvernanţă, notează MFP.
Întregul articol pe https://bit.ly/2UFrb4f