Simularea Bacalaureatului, susținută conform planificării; liceenii care nu scriu sau scriu orice altceva decât rezolvările subiectelor primesc nota 1

0
626

Elevii vrânceni ai claselor a XI-a, a XII-a și a XIII-a participă, astăzi, miercuri și joi, la simularea examenului de Bacalaureat. În ultimele zile, prin intermediul internetului au fost transmise mai multe mesaje liceenilor, prin intermediul cărora li se spunea că astăzi nu va mai avea loc simularea examenului la limba română, fiind amânată din cauza unor „defecțiuni la efectuarea subiectelor“, potrivit Romaniatv.net. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a reacţionat şi a spus că este un fals ordinar, liceenii claselor XI – XIII urmând a susține simularea examenului la limba română așa cum este stabilit. „Mâine (luni-n.r.) simularea se susţine aşa cum a fost ea anunţată iniţial… eu o să mă adresez celor care anchetează astfel de fapte, n-aş vrea să rămână nepedepsite. Noi avem examene cu care nu ne jucăm“, a spus Ecaterina Andronescu la RomâniaTV.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (ISJ), profesorul Dorin Cristea (FOTO), a precizat că simularea examenului la limba română se va susține conform programării. Acesta a afirmat că chiar le recomandă elevilor să rezolve subiectele și nu să dea foile goale ori să scrie ce nemulțumiri au. Potrivit acestuia, notele sunt trecute în baza de date SIIIR și ar fi rușinos să apară cu nota 1, căci atât vor primi elevii care scriu orice altceva pe foile de examen în afară de rezolvările subiectelor. „Mâine (astăzi-n.r.) simularea se ține conform planificării, este simulare la limba română. Notele obținute vor fi trecute în SIIIR. Este dreptul lor să dea foile albe sau să scrie orice altceva, dar aceste lucrări vor fi evaluate cu 1 și ar fi rușinos să apară pe platforma ministerului cu nota 1. Le recomand elevilor să-și rezolve problemele într-o altă manieră, eu am discutat cu reprezentanta Consiliului Județean al Elevilor și nu mi-a spus nimic despre ziua de mâine. Eu nu consider a fi adecvată această formulă de protest, simularea evaluează cunoștințele elevilor la momentul respectiv“, a afirmat șeful ISJ Vrancea.

Profesorul Cristea a adăugat că unitățile de învățământ s-au pregătit pentru simularea examenului de bacalaureat, astăzi urmând a fi descărcate subiectele și date viitorilor absolvenți de liceu spre a fi rezolvate. „Elevii noștri sunt îndrumați, corect zic eu, să participe la simulare. Vom vedea ce va face fiecare. În baza rezultatelor de la simulare, vor ști cum să se pregătească pentru examenul din vară. Bacalaureatul este un examen pe care nu trebuie să îl rateze nici un absolvent de liceu. Le deschide drumul spre facultăți, spre viitor“, a adăugat profesorul Dorin Cristea.

 

Calendarul simulărilor la Bacalaureat  

Potrivit calendarului simulărilor, aprobat de Ministerul Educației Naționale, astăzi, liceenii își vor testa cunoștințele la Limba și literatura română – scris, iar pe 20 martie se va susține proba obligatorie a profilului. Este vorba de simulare la Matematică în cazul elevilor de liceu cu profil real din filiera teoretică, filiera tehnologică, profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională. La Istorie vor fi testați absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și cei de la restul profilurilor și specializărilor din filiera vocațională.

Pe 21 martie, doar absolvenții din clasele a XII-a și a XIII-a își vor testa cunoștințele la materia la alegere a profilului și specializării. Liceenii au de ales dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu: Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională. Cei de la profilele umane pot opta pentru Geografie, Filosofie, Logică, Argumentare și Comunicare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică, de la profilul servicii din filiera tehnologică și unele dintre profilurile și specializările din filiera vocațională. Pe 29 martie, elevii vor afla rezultatele muncii lor.

Aceste simulări se dau pentru a-i introduce pe elevi în atmosfera de examen și totodată pentru a vedea cum stau cu învățatul cu doar câteva luni înainte de examenul propriu-zis.

Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului național de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019, evaluarea competențelor va începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va continua pe 4 iunie. În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă – Limba și literatura română – Ea) – va avea loc luni, 1 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie. Precizăm că examenul național de bacalaureat pentru olimpici este programat în mai.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here