Un şofer de taxi din Guangzhou, capitala provinciei sudice chineze Guangdong, a luat în maşina sa o fetiţă care umbla singură pe străzi şi pe care a recunoscut-o după o fotografie ce îi apăruse pe ecran într-un mesaj primit pe telefonul mobil. Mesajul tip push era o notificare de căutare publicată pe Toutiao, o aplicaţie de ştiri pentru dispozitive mobile, populară în China, care difuzează în reţelele mobile un serviciu pentru găsirea persoanelor dispărute, relatează sâmbătă agenţia Xinhua. Fetiţa dată dispărută, găsită de şoferul de taxi la 17 februarie, s-a putut întoarce astfel la părinţii săi.
În decurs de 16 luni, în urma colaborării dintre Toutiao şi poliţia din Guangzhou, 174 de persoane dispărute au reuşit să ajungă înapoi la familiile lor în urma distribuirii informaţiilor relevante despre ele şi locurile în care au dispărut şi publicarea notificărilor tip push. Utilizatorii Toutiao aflaţi la o distanţă de 5-10 km de zona relevantă primesc pe telefoanele mobile o fereastră tip pop-up cu imaginile şi descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei dispărute, cu acordul familiei acesteia.
Locuitorii din Guangzhou sunt încurajaţi să ajute poliţia în special la căutarea persoanelor dispărute încadrate în categorii speciale, precum persoanele în vârstă, copiii sau indivizii cu tulburări mintale.
Lansat în februarie 2016, serviciul pentru găsirea persoanelor dispărute a colaborat cu peste 90 de autorităţi din domeniul siguranţei publice din întreaga ţară şi a contribuit la reunirea a peste 700 de familii separate, notează Xinhua.