Consiliul Județean Vrancea a achiziționat servicii de consultanță pentru actualizarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor. În vederea realizării achiziției directe, a fost consultat catalogul de produse disponibile în SEAP, fiind identificat și achiziționat cel aferent Argif Proiect SRL, se arată într-o informare a administrației județene. Consiliul Judetean Vrancea are obligația, conform dispozițiilor art. 39 alin (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, de a realiza și reactualiza Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor. În baza principiilor și obiectivelor din Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) și a cadrului general din Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 951/2007 se elaborează/realizează/revizuiesc planurile județene de gestionare a deșeurilor, de către Consiliul județean, în colaborare cu Agentia Județeană pentru Protecția Mediului.
În privința proiectului „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Vrancea”, implementat de Consiliul Județean, administrația județeană a precizat că ultima etapă în cadrul proiectului Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, respectiv contractarea operatului care va realiza CMID, urmează să fie derulată în cursul acestui an. Documentația de atribuire este în curs de actualizare și urmează să fie pusă în acord cu noile dispoziții legale naționale și comunitare. „Vă aducem la cunoștință faptul că și alte consilii județene, printre care exemplificăm Consiliul Județean Ilfov și Consiliul Județean Cluj, au achiziționat servicii de consultanță pentru actualizarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, în valoare de 130.000 lei. Menționăm faptul că nu au fost solicitate informații sau puncte de vedere de la Consiliului Județean Vrancea cu privire la aceste aspecte semnalate în presă“, se arată în nota de presă a Consiliului Județean Vrancea.
Vă reamintim că proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea” este realizat în proporție de 95 la sută și va fi finalizat anul acesta. În acest moment se află în derulare ultimul contract, cel privind construirea de puncte de colectare, contract care este realizat în proporție de 85 la sută.