Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Primele grefe de oscioare din urechea medie fabricate la imprimantă 3D, realizate în Africa Sud

O echipă de medici din Africa de Sud a anunţat joi că a realizat grefe de oscioare din urechea medie fabricate cu ajutorul unei imprimante 3D, intervenţiile fiind prezentate drept o premieră mondială, relatează AFP. Această procedură chirurgicală ”ar putea fi răspunsul la pierderea transmisiei auditive, o problemă a urechii medii ce poate fi cauzată de malformaţii congenitale, o infecţie, un traumatism sau de o afecţiune metabolică”, au explicat reprezentanţii Universităţii din Pretoria într-un comunicat. „3D ne permite să facem lucruri pe care nu am crezut că le putem realiza”, a declarat profesorul Mashudu Tshifularo, care a condus cele trei intervenţii chirurgicale de grefe de oscioare din urechea medie realizate prin această procedură. Cea mai recentă dintre acestea a fost efectuată miercuri, la Spitalul Steve Biko din capitala sud-africană Pretoria.

Tehnologia imprimării tridimensionale a permis fabricarea lanţului de oase din urechea medie, cele mai mici din corpul uman, compus din trei oscioare (ciocanul, nicovala şi scăriţa). ”Prin înlocuirea doar a oscioarelor care nu funcţionează corespunzător, procedura prezintă un risc redus în comparaţie cu transplanturile cunoscute până în prezent”, a subliniat Tshifularo.

Intervenţia poate fi efectuată în cazul tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune, inclusiv la nou-născuţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?