Baschet, Liga Națională – Va fi spectacol garantat în Polivalentă!

0
113
  • Astăzi, 16 martie, de la ora 15:30, CSM Focșani 2007 – CSM Sighetu Marmației, iar duminică, 17 martie, de la ora 18:00, CSM 2007 LPS Focșani U 16 – CSM București U 16

Baschetul de seniori se află la Focșani doar la ora spectacolului pentru că echipa CSM 2007 și-a îndeplinit obiectivul de ocupa unul dintre primele patru locuri la finalul jocurilor din Grupa Albastră. Mai mult, după victoria din meciul de luni, 11 martie, de la Târgu Jiu, baschetbaliștii pregătiți de profesorii Petruț Mihai și Florin Munteanu și-au consolidat locul al treilea pe care, practic, nu au cum să-l mai piardă. Și formația din Sighet și-a încheiat conturile în grupă, fiind fixată pe locul al doilea până la final. În consecință, în Polivalentă se vor întâlni în această seară (sâmbătă) două echipe scutite de grijii, care practică un baschet spectaculos și pot face un joc de mare spectacol! Așa cum, de altfel, s-a întâmplat și în precedentele două întâlniri, în Cupa României și în campionat, când victoriile au fost împărțite. Dacă baschetului de bună calitate oferit publicului de cele două formații i se va adăuga și o foarte posibilă victorie a gazdelor, va fi cu atât mai bine pentru CSM 2007 și pentru numeroșii săi susținători!

Echipa de juniori U 16 a CSM 2007 LPS Focșani va juca tot în Polivalentă, dar duminică, 17 martie, de la ora 18:00, în compania puternicei formații a CSM București. Aseară, de la ora 20:30, juniorii Focșaniului au întâlnit în deplasare pe CSO Voluntari, una dintre candidatele redutabile la promovarea în turneul final A1. Indiferent de rezultatul acelei întâlniri, focșănenii au nevoie de victorie – și vor juca la câștig, pentru a-și îndeplini, la rândul lor, obiectivul de promovare în faza următoare a campionatului.

După 5 jocuri, CSM 2007 LPS Focșani avea 5 victorii. Semn că echipa are valoare și că are dreptul să aspire la victorie în fața oricărui adversar! Inclusiv în a CSM București care este o selecționată a unora dintre cei mai buni jucători din țară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here