60 de locuințe sociale din Odobești, repartizate solicitanților

0
1316

Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a anunțat că cele 60 locuințe sociale au fost repartizate beneficiarilor prin hotărâre a Consiliului Local, în ședința ordinară ce a avut loc luna aceasta. În aceeași ședință a fost aprobat schimbul unei locuințe din blocul T12 din Cartier Sturza cu o locuință din blocul M situat pe strada Muncii din Odobești. Schimbul a avut loc ca urmare a solicitărilor scrise a celor doi beneficiari. „Cele 60 de locuințe au fost repartizate persoanelor care îndeplineau condițiile stabilite de lege. În acest moment suntem în perioada de încheiere a contractului de închiriere, moment în care toate familiile beneficiare trebuie să prezinte la primărie actul de identitate și adeverința de salariat. Persoanele care nu vor prezenta o astfel de adeverință vor pierde repartițiile de locuințe deoarece acesta este un criteriu eliminatoriu prin lege. În condițiile în care vor exista astfel de cazuri, vor beneficia de locuință următorii clasați în lista de priorități. Fără a face dovada că au un loc de muncă și un venit stabil nu pot primi locuință socială“, a precizat primarul Daniel Nicolaș.

Vă reamintim că peste 300 de persoane solicită o locuință socială în orașul Odobești. Mai exact, până în luna ianuarie a acestui an, 314 persoane au solicitat o locuință socială. Dintre acestea, 118 persoane au dosarele complete și au primit un punctaj în funcție de criteriile stabilite pentru acordarea locuințelor, iar alte 196 de persoane au dosarele incomplete. Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a declarat că majoritatea celor care nu au dosarele complete nu au putut face dovada unui loc de muncă stabil.

Primăria Odobești derulează un amplu proiect de construire de locuințe în Cartierul Sturza. Prin Programul Guvernamental sunt construite 280 unități locative, astfel: Locuințe sociale – 156 unități locative; Locuințe ANL – 60 unități locative; Locuințe pentru chiriașii evacuați și locuințe de necesitate – 64 unități locative. La acestea se adaugă și 64 de locuințe de serviciu. Astfel, se estimează că în următorii doi ani să fie date în folosință un număr total de 344 de locuințe.

Primarul Daniel Nicolaș a reamintit că în Odobești a crescut numărul de solicitări pentru toate tipurile de locuințe, ceea ce arată că orașul a devenit unul atractiv, „fapt certificat și de creșterea populației”. „Conform recensământului din 2014, populația orașului a crescut la 9636 de locuitori, față de 6298 câți avea orașul în 2004. Politicile publice ale administrației locale odobeștene cu privire la alocarea de locuri de case pentru tineri, în baza legii 15/ 2000 și asigurarea accesului populației la infrastructura socială și culturală, au susținut această creștere și creează premizele ca în viitorul apropiat orașul Odobești să intre în categoria orașelor cu peste zece mii de locuitori putând astfel aplica pentru accesarea fondurilor europene la un nivel superior“, a precizat primarul orașului Odobești.

          Daniel Nicolaș a arătat că această dezvoltare a orașului se datorează corelării strategiei de dezvoltare locală cu cea de dezvoltare a județului Vrancea. „Strategia de dezvoltare a orașului a fost foarte bine corealată cu strategia de dezvoltare a județului Vrancea și eforturile făcute atât de administrația județeană cât și de cea locală sunt acum răsplătite din plin. Împreună cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, au fost stabilite o serie de priorități pentru orașul Odobești și suntem convinși că împreună vom reuși să materializăm toate proiectele noastre de viitor“, a încheiat primarul Daniel Nicolaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here