Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840
Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840

GALERIE FOTO: CSM Focșani 2007 mulțumește instituțiilor și sponsorilor care au contribuit la organizarea și desfășurarea Final Four-ului Cupei României la handball!

Turneul final al Cupei României Fan Courier la handbal masculin, încheiat cu victoria Politehnicii Timișoara și care a adus în Sala Polivalentă din Focșani patru dintre cele mai valoroase grupări din țară, a fost o sărbătoare care a oferit focșănenilor spectacole sportive de înalt nivel. Politehnica Timișoara, Steaua București, Dinamo București și CSM Focșani 2007 au arătat, prin prestațiile de sâmbătă, 9 martie, și duminică, 10 martie, cât de frumos poate fi handbalul jucat în spiritul fair-play-ului, cu respect pentru partenerii de întrecere și competiție.

Au fost, în afara terenului de joc, și manifestări ale unor grupuri de suporteri agresivi, uneori huliganice, care nu au avut nimic în comun cu spiritul sportivității, dar care nu au putut știrbi din reușita unui eveniment sportiv de anvergură, organizat în premieră absolută la Focșani.

Într-un comunicat de presă al CSM Focșani 2007 semnat de directorul Viorel Ciubotaru, este precizat că ”La reușita sportivă a Final Four-ului din Sala Polivalentă din zilele de 9 și 10 martie au contribuit prin implicare directă în organizare și desfășurare instituții sportive, administrative și de ordine publică de nivel local sau central” și cărora clubul le adresează ”mulțumiri în calitate de gazde, parteneri și de beneficiari direcți – prin echipa de handbal – ai evenimentului – Federația Română de Handbal, Gruparea de Jandarmi  Mobilă Bacău, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, Poliția Municipală Focșani, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, Poliția Locală Focșani, ISU Vrancea, Poliția TF Focșani, Prefectura Vrancea, UMO Serv Focșani, DJST Vrancea, Expert Medical Management Focșani”.

CSM Focșani 2007 a adresat ”în egală măsură, mulțumiri sponsorilor locali ai evenimentului – Consiliul Local și Primăria Muncipiului Focșani, Scorpion Focșani, Grand Kristal Residence City, RAVENOL și în mod special publicului focșănean, impecabil în modul în care și-a susținut favoriții, dar și pentru atmosfera de gală creată în jocurile celorlalte formații și la festivitatea de premiere”.

Mulțumiri deosebite au fost adresate de clubul municipalității, a cărui echipă de handbal a evoluat în Final Four, ”cetățenilor municipiului Focșani care au avut de suportat inconvenientele create de închiderea circulației publice pe Bulevardul Unirii în zonele Sălii Polivalente și Pieței Unirii în după-amiezele celor două zile ale Final Four-ului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?