„Prima Carte“ pentru 1.250 de copii de grădiniță din Vrancea

0
94

Pe 14 martie, Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin implementarea, la nivel județean, a programului pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste“. 1.250 de copii din mediul rural, din întreg județul, vor primi, în perioada următoare, „Prima Carte“, iar în 8 grădinițe dintre cele mai defavorizate comunități vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul – acasă și la grădiniță.

„Fiecare copil merită o poveste“ este un program reglementat la începutul acestui an, printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, reprezentând o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșterii accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate.

Programul va fi lansat mâine la Focșani, unde vor avea loc mai multe sesiuni de informare cu: profesorii din învățământul preșcolar – metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, vor deveni ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei 540 de profesori de învățământ preșcolar din județ; directorii unităților școlare care au în subordine învățământul preșcolar din județul Vrancea, pe tema importanței facilitării accesului la cărți potrivite vârstei și la lectură pentru copiii ce provin din medii defavorizate; profesorii de învățământ preșcolar din mediul rural care vor beneficia de centrele de bibliotecă pentru sala de grupă, puse la dispoziție de OvidiuRo; profesorii debutanți și bibliotecarii din județ.

Până la finalul anului 2018, programul a ajuns în 12 județe, cu un total aproximativ de 20.000 de preșcolari care au primit o carte pentru acasă și peste 100 de grădinițe cîn care a fost amenajat câte un centru de lectură – GrădiBiblioteca.

„După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți la întâlnirile din cadrul programului vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Având și susținerea Ministerului Educației, printr-un parteneriat dedicat programului, intenționăm să îl transformăm în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe”, declară Maria Gheorghiu, cofondator Asociația  OvidiuRo.

La nivel național, în 2019, prin programul pilot „Fiecare copil merită o poveste“ OvidiuRo va implementa un mix de intervenții constând în: 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare; formarea unui număr de 20.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor;  distribuirea a 80.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul „Prima mea Carte“.

 

Intervențiile OvidiuRo pentru creșterea calității educației preșcolare în județul Vrancea au început în anul 2014 cu implementarea programului pilot „Fiecare Copil în Grădiniță“ în localitatea Tîmboești. Programul a fost transformat în program național prin Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, moment în care a susținut, în colaborare cu instituțiile județene, sesiuni de informare cu directorii de școală, primarii și asistenții sociali din județ, cu scopul diseminării procedurilor de implementare.

De asemenea, începând din anul 2014 au fost organizate „Ateliere de Vară – Șotron“ în numeroase localități defavorizate și de lectură în zonele rurale sărace: Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de carte 2017 și Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018. Pentru creșterea ratei de cuprindere în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate s-a implementat programul de granturi „Hai la grădiniță!“ în localitatea Chiojdeni. De asemenea, în 2018, trei grădinițe din comunități rurale fără resurse educaționale au primit câte un centru de lectură și științe „Povești sub Lupă“.

 

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului-pilot „Fiecare Copil în Grădiniță“ a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016. În prezent, ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a furniza materiale educaționale de calitate, pentru a forma cadrele didactice în scopul optimizării acestor resurse, precum și pentru crearea unor Centre de Educație Timpurie de Calitate în comunitățile defavorizate, cu scopul de a le oferi copiilor săraci acces la un vocabular divers și la lumea fascinantă a cărților.

Începând cu septembrie 2017, OvidiuRo a distribuit peste 60.000 de cărți ilustrate pe care copiii să le folosească la grădiniță sau acasă, împreună cu familia; având susținerea Inspectoratelor Școlare Județene și prin crearea unei rețele de profesori-resursă. 2.500 de profesori de învățământ preșcolar au beneficiat de formări în metode de predare centrate pe copil și pe dezvoltarea literației și au primit kituri ce conțin cărți ilustrate și materiale educaționale de calitate.

În 2019, OvidiuRo continuă să lucreze îndeaproape cu autoritățile publice și cu profesorii din întreaga țară, să organizeze sesiuni de formare și să aducă resurse educaționale de calitate în grădinițele defavorizate. Obiectivul este să creșterea  calității educației în și mai multe grădinițe, la nivel național, prin programul pilot „Fiecare copil merită o poveste“ – un program de stimulare a lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, astfel încât copiii din medii defavorizate să aibă șansa unui start corect la școală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here