Minore obligate să se prostitueze de doi foști hoţi; unul dintre ei a ajuns în arestul IPJ, celălalt în arest la domiciliu

0
1942

Doi tineri din comuna Răstoaca, unul de 17 ani, iar celălalt de 21, au ajuns în arestul poliţiei, respectiv în arest la domiciliu, ieri, ei fiind principalii suspecţi într-un dosar în care se fac cercetări pentru trafic de minori. Cei doi nu sunt la prima abatere. Ei au mai fost cercetaţi şi judecaţi în dosare de furt şi, pentru că nu le-a mai mers cu furatul, poliţiştii identificându-i de fiecare dată când au comis fapte penale, s-au gândit să încerce să facă rost de bani prin alte mijloace. Astfel, tinerii ar fi obligat două fete, ambele în vârstă de 15 ani, să practice prostituţia, iar banii câştigaţi erau luaţi de ei.

Ieri dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat trei percheziţii. Două dintre acestea s-au făcut în locaţii din Răstoaca, iar o alta la Mîndreşti. După percheziţii, mai multe persoane au ajuns la sediul DIICOT pentru audieri, iar la finalul acestora pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere. “La data de 12 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au identificat principalii suspecţi în cazul mai multor infracţiuni de trafic de minori, fapte săvârşite în cursul anului 2017 pe raza judeţului Vrancea. În continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, a fost desfăşurată o acţiune pe linia traficului de minori, vizând o grupare specializată în racolarea de fete, care erau ulterior obligate să se prostitueze, fiind obținute astfel importante sume de bani. Cu această ocazie, în cursul zilei de astăzi (ieri-n.r.) au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea şase persoane, în vederea audierii. Faţă de doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Răstoaca, au fost dispuse măsuri preventive, şi anume măsura arestului preventiv şi cea a arestului la domiciliu. Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

Potrivit unor surse, mandat de arestare preventivă ar fi fost emis pe numele minorului, iar pentru major s-a dispus arestul la domiciliu. Aceleaşi surse ne-au spus că, în zilele următoare, minorul arestat ieri va împlini vârsta de 18 ani. Victimele erau obligate, conform surselor noastre, să se prostitueze pe raza judeţului Vrancea, ele fiind transportate chiar de suspecţi în locurile în care erau practicau cea mai veche meserie din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here