Focșănean în comă la UPU, după ce a vrut să se sinucidă

0
234

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Focșani, a ajuns în cursul serii de luni la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, în stare gravă, după ce ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Potrivit buletinului de  presă al Spitalului Județean, bărbatul a fost adus în stare comatoasă, după ce ar fi înghițit 30 de comprimate, care-i fuseseră recomandate în scopul combaterii depresiei. „Stare comatoasă, tentativă de suicid prin ingestie medicamentoasă”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean. Pacientul a fost internat la Terapie Intensivă și apoi la Psihiatrie.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Măicănești, beneficiar al adăposturilor de noapte din municipiul Focșani, a ajuns la UPU Focșani luni după amiază, pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi fost implicat într-o altercație. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, tânărul prezenta „arsură ochi bilateral prin gaz iritant, comițialitate pe fond etanolic”. După ce i-au fost acordate îngrijile medicale necesare, bărbatul a fost dus în Adăpostul Albina, unde urma să-și petreacă noaptea.

Tot în cursul zilei de luni, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Galați, a fost adus la UPU Focșani, după ce a fost victima unei agresiuni fizice. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, el a primit diagnosticul  de „traumatism cranio-facial prin agresiune”. Tânărul a refuzat internarea.

În noaptea de luni spre marți, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Nereju, a ajuns la UPU Focșani în stare gravă, cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral acut deschis prin agresiune, hematom temporo-parietal drept, delacerare temporală, stânga”. Pacientul a fost trimis pentru investigații suplimentare la Neurochirurgie-Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here