Avocata iraniană Nasrin Sotoudeh, celebră militantă pentru drepturile omului aflată în detenţie la Teheran, a fost condamnată la şapte ani de închisoare de către justiţia iraniană, a anunţat luni agenţia de presă semioficială Isna, citată de AFP. ”Nasrin Sotoudeh a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru conspiraţie împotriva sistemului şi la doi ani pentru că l-a insultat pe ghidul suprem Ali Khamenei”, a declarat judecătorul Mohammed Moghiseh, aflat la conducerea curţii revoluţionare nr.28 din Teheran.
Curtea ”a ţinut o audiere pentru acest proces în care clienta mea nu era prezentă şi noi am înţeles în final că instanţa a condamnat-o în contumacie”, a declarat pentru agenţia oficială Irna unul dintre avocaţii dnei Sotoudeh, Mahmoud Behzadi-Rad. Avocatul nu a precizat data audierii, nici dacă el a fost prezent. ”Dosarul a fost transmis la Curtea de apel”, a indicat judecătorul Mohammad Moghiseh pentru Isna.
Arestată în iunie 2018, dna Sotoudeh a aflat atunci că este condamnată la cinci ani de închisoare ”în contumacie” referitor la acuzaţii de spionaj. Recompensată în 2012 cu Premierul Saharov pentru libertatea spiritului, decernat de Parlamentul European, militanta a stat deja trei ani în închisoare, din 2010 până în 2013, pentru ”activitate împotriva securităţii naţionale” şi ”propagandă antiregim”, după ce i-a apărat pe opozanţii arestaţi în cursul unor manifestaţii în 2009 împotriva realegerii în funcţia de preşedinte a ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad.
În ianuarie, soţul său Reza Khandan a fost de asemenea condamnat la cinci ani de închisoare pentru ”complot împotriva securităţii naţionale” şi la un an pentru ”propagandă împotriva sistemului”.