ULTIMA ORĂ! Preşedintele și vicepreşedintele Tribunalului Vrancea, printre magistrații care solicită CSM să restabilească limitele în care judecătorii se pot manifesta public

0
453

Preşedintele Tribunalului Vrancea, Daniela Matache și vicepreşedintele Tribunalului Vrancea, Dinu Jelea, se numără printre cei 30 de magistrați judecători, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai tribunalelor din România, care solicită, printr-o scrisoare, Secţiei pentru judecători a CSM, să restabilească de urgenţă cadrul în care judecătorii se pot manifesta, făcând referire la acţiunile de protest şi suspendare a activităţii din ultima perioadă. Preşedinţii şi vicepreşedinţii tribunalelor precizează că ultima perioadă de timp este marcată de o „evoluţie îngrijorătoare şi neadecvată cu statutul de magistrat din partea unor colegi judecători, care aduce grave prejudicii de imagine justiţiei în ansamblul său, acreditând în rândul opiniei publice ideea unei justiţii care nu mai poate rămâne imparţială“.

„Astfel, îndemnul la forme radicale de protest, suspendarea activităţii fireşti a instanţelor, instigarea la mişcări de stradă, dezinformările constante, rostogolirea intenţionată a unor neadevăruri nu au niciun fel de legătură cu activitatea şi statutul de judecător. Judecătorul trebuie să rămână nepărtinitor şi să fie capabil să facă aprecieri obiective şi impaţiale în cauzele cu care este sau poate fi învestit în viitor. Coborârea judecătorului în agora şi participarea acestuia la adunări publice în care există riscul deja dovedit al confiscării acestora de către diverse persoane cu orientări politice manifeste, nu poate avea decât consecinţe extrem de grave asupra ideii de justiţie, în înţelesul ei fundamental. Echitatea, dreptatea şi adevărul ca scop sunt cele care trebuie să definească magistratura“, se arată în scrisoare.

Cei 30 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai tribunalelor mai transmit că au luat cunoştinţă şi de împrejurarea că „judecatorul Cristi Vasilică Dănileţ de la Tribunalul Cluj, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, coordonează mai multe manifestări şi acţiuni publice, atât pe plan naţional, cât şi european, erijându-se într-un ”aşa-zis” reprezentant al judecătorilor din România, acţiunile acestuia situându-se, de cele mai multe ori, în sfera unor demersuri cu conotaţii politice“. „Am luat, astfel, act cu îngrijorare de ultimul demers pe care, cu multă uşurinţă, domnul judecator Cristi Vasilică Dănileţ îl promovează în spaţiul public, respectiv de a se deplasa împreună cu o delegaţie de 30 de magistraţi la Bruxelles, pentru a discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans cu privire la situaţia justiţiei din România. Solicităm public să se ia act de faptul că domnul judecator Cristi Vasilică Dănileţ nu reprezintă sistemul judiciar din România, nu reprezintă corpul profesional al judecătorilor şi, prin toate luările sale de poziţie, domnul judecător alege sa încalce prevederile legale prin care magistraţilor le este interzis să îşi exprime opiniile politice. Solicităm, pe această cale, magistraţilor implicaţi în acest demers să analizeze cu maximă responsabilitate implicarea în astfel de acţiuni şi să nu se transforme în negociatori cu instituţiile politice ale Uniunii Europene, astfel de atribuţii revenind altor autorităţi ale Statului român“, transmit aceştia.

Preşedinţii şi vicepreşedinţii tribunalelor îi solicită lui Cristi Vasilică Dănileţ să înceteze a-si aroga rolul de reprezentant al magistraţilor din România şi reamintesc că, în timpul exercitării mandatului său de reprezentant al judecătorilor din cadrul judecătoriilor, în organizarea fostului CSM, un număr impresionant de colegi judecători au solicitat la acel moment revocarea acestuia din demnitatea publica pe care o ocupa. „Chiar dacă acest demers nu a avut finalitatea juridică urmărită, nu poate fi ignorat din punct de vedere al legitimităţii cu care vorbeşte public domnul judecător Dănilet Cristi Vasilică. Magistraţii se delimitează de toate aceste manifestări, atât cele iniţiate de judecătorul Cristi Vasilică Dănileţ, cât şi de orice formă de protest „care riscă să se îndepărteze de la rolul şi locul pe care îl ocupă judecătorul în societate şi de la matca firească a modului de manifestare publică a magistraţilor, solicitând de îndată intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la conduita şi atitudinea domnului judecător Cristi Vasilică Dănileţ“, se mai arată în scrisoare.

Astfel, cei 30 magistrați solicită Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători „să ia act de îngrijorarea pe care ne-o manifestăm faţă de escaladarea fără precedent a manifestărilor publice din partea unor colegi judecători, cu îndepărtarea acţiunilor revendicative de la cele ce se pot circumscrie nevoilor reale ale instanţelorjudecătoreşti; să adopte în regim de urgenţă măsuri de natură să conducă la restabilirea autorităţii şi prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor, prin stoparea acţiunilor ce exced rolului şi statutului judecătorilor; să ia măsuri pentru stoparea demersului iniţiat de domnul judecator Cristi Vasilică Dănileţ, respectiv de a se deplasa împreună cu o delegaţie de 30 de magistraţi la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans; să adreseze o scrisoare instituţională către organismele/instituţiileUniuniiEuropene relevante în sensul disocierii de demersuri nereprezentative pentru corpul magistraţilor şi pentru exprimarea unei opinii instituţionale asumate”.

În final, preşedinţii şi vicepreşedinţii tribunalelor din România transmit că apelul va fi tradus şi transmis organismelor/instituţiilor UniuniiEuropene, precum şi instituţiilor sistemelor judiciare din alte state membre. Semnatarii sunt:

1. Szep Otto Sandor – preşedinte Tribunalul Arad
2. Flavius Bradin – vicepresedinte Tribunalul Arad
3. Mariana Vârgă – vicepreşedinte, cu atribuţii de preşedinte Tribunalul Argeş
4. Ciprian Tiţa – preşedinte Tribunalul Specializat Argeş
5. Ioana Liliana Pocovnicu – preşedinte Tribunalul Bacău
6. Carmen Domocoş – preşedinte Tribunalul Bihor
7. Liliana Elisabeta Preda – preşedinte Tribunalul Bistriţa-Năsăud
8. Ildiko Simionescu -vice preşedinte Tribunalul Bistriţa-Năsăud
9. Mihaela Ungureanu – preşedinte Tribunalul Botoşani
10. Cristina Gabriela Ciolacu – vicepreşedinte Tribunalul Braşov
11. Adriana Nicolae – presedinte Tribunalul Buzau
12. Petru Juca – preşedinte Tribunalul Caraş-Severin
13. Cornelia Iordache – preşedinte Tribunalul Călăraşi
14. George Şerban – vicepreşedinte Tribunalul Călăraşi
15. Viorel Gheorghe – preşedinte Tribunalul Constanţa
16. Dragoş Popoiag – preşedinte Tribunalul Dâmboviţa
17. Robert George Florea – preşedinte Tribunalul Galaţi
18. Adriana Pencea – preşedinte Tribunalul Giurgiu
19. Gheorghe Radu – preşedinte Tribunalul Gorj
20. Laura Sarcină – vicepreşedinte Tribunalul Gorj
21. Lorena Tarlion – preşedinte Tribunalul Iaşi
22. Loredana Geanina Antonescu – preşedinte Tribunalul Ilfov
23. Norel Popescu – preşedinte Tribunalul Mehedinţi
24. Crina Mihaela Letea – preşedinte Tribunalul Prahova
25. Liliana Oprea – presedinte Tribunalul Olt
26. Petrică Gudac – preşedinte Tribunalul Teleorman
27. Adriana Stoicescu – preşedinte Tribunalul Timiş
28. Mugurel Adrian Gheorghiţă – preşedinte Tribunalul Vâlcea
29. Daniela Matache – preşedinte Tribunalul Vrancea
30. Dinu Jelea – vicepreşedinte Tribunalul Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here