Spuneam și în articolul trecut, femeile sunt mai mult decat soţii, mame, prietene, ele pot fi super-eroii celor uitaţi de societate, de sistem, de viaţă. Continuăm și în articolul de astăzi să scriem despre femei și ce anume le motivează pe ele să daruiască necondiţionat.
Ana Viorica Pușcașu, mamă, soţie, avocat: „De ce fac voluntariat? Pentru că am simțit că trebuie și că pot face ceva pentru alții fără a pretinde ceva în schimb, pentru că poate cred că lumea se poate schimba, că sub platoșa asta de oameni ocupați, stresați se află niște oameni cu suflet mare. Fac voluntariat pentru că am simțit nevoia de a împărtăși societății ceea ce știu. Fac voluntariat pentru că trebuie să fiu un exemplu pentru fiul și fiica mea, pentru ca ei în viitor sa facă la fel!”
Alina Olteanu, mamă, soţie, cadru didactic: „Nu știu dacă ceea ce fac eu se poate numi voluntariat, pentru că mă implic sporadic. Scopul… dacă este să fiu sinceră, este unul egoist: mă face să mă simt bine, să mă simt utilă. Nu este vorba despre ceea ce dau sau fac, ci despre ceea ce primesc în schimb: mulţumirea de a mă ști utilă, de a ști ca am adus o fărâmă de BINE în viaţa cuiva. Am făcut asta de când mă știu, am ajutat de câte ori am putut, fie cu o vorbă bună, un sfat, o haină, un loc de muncă… Cred că este și o chestiune de caracter, de cum suntem construiţi sufletește. Nu știu, de exemplu, câte dintre cazurile pentru care strângem fonduri se finalizează cu bine, dar știu că le aducem acelor oameni SPERANŢA, îi facem să nu se simtă singuri, abandonaţi în durerea lor, neînţeleși.”
Claudia Varvariche, mamă, soţie, antrepenor: ”Pentru că nu pot altfel, pentru că nu pot să întorc capul și să mă prefac că totul e numai lapte și miere.”
Poate așa este, poate nu este doar lapte și miere în ţara noastră, nicăieri în lume nu este, însă aici este acasă și împreună schimbăm destine, rescriem copilării.
Otilia Cristina, mamă, soţie, make-up artist: “E mult spus voluntariat! Ajut cum pot, cu ce pot și cât pot. Motivul pentru care o fac este pentru că mă marchează cazurile prezentate și mă doare să văd atâta suferinţă, neputinţă și săracie!
Andreea Angelescu, mamă, soţie: “Din păcate mulţi dintre noi nu putem face atât de multe pe cât ne-am dori. Fiecare are niște limite…de obicei financiare…dar sentimentul acela pe care îl ai în momentul în care vezi fericirea pe chipul cuiva și știi că ai participat și tu cu puţin…nu se poate descrie. Şi mai important este că există oameni…care ne aduc aminte că totul este posibil dacă ne unim forţele.”
Magdalena Mircioiu, mamă, soţie: ”Nu sunt activă și implicată cât îmi cere inima din multe motive…dar picătura aia pe care reușesc uneori să o fac îmi umple inima de fericire pentru cel ajutat, pentru că nimic în lumea asta nu e mai plăcut decât să știi că din puţinul tău ai împărţit cu cel de lângă tine…uneori e de ajuns chiar și o vorbă bună ca cel în suferinţă să poată merge mai departe cu viaţa…Dăruind vei primi înzecit fericire!”
Arina Deea, om: “Mă mustră constiinţa când văd atâta lume care nu are nici ce să mănânce…. dacă ajut cât de puţin simt că nu am stat să privesc fără să fac nimic.”
Oana Emanuela Ursa, om: “Parinţii mei făceau acte caritabile și ajutau pe cei în nevoi, fie orfani, fie bolnavi. De pe vremea aceea am prins gustul satisfacției de a-i ajuta pe alţii și am o mare mulțumire când aduc bucurie! Ȋmi amintesc emoţia și lacrimile de bucurie pe care “le-am provocat”, de fapt și eu plângeam deseori și privirea complice cu sclipirea plină de drag și recunoștință cu care mă întâmpina mereu. ️Şi încă ceva: mă bucur că și fiul meu empatizează cu cei care n-au prea multe posibilități și în clasa a II a la compunerea din clasă îi scria moșului că și-ar dori ca și alţi copii să aibă jucarii că el are destule, ceea ce a determinat-o pe învățătoare să organizeze o acțiune de strângere de jucării pentru copiii unor familii nevoiașe.“
Rodica Giurescu, mamă, soţie, antrepenor: ”implicată este mult spus, nu fac mai nimic, fac cât îmi permit, dar dacă timpul și banii nu ar fi o problemă, cu siguranţă aș face mult mai mult. De ce o fac?! Pentru că este ceva normal și cred că fiecare om cu frica de Dumnezeu trebuie să își ajute vecinul, prietenul de liceu și orice persoană care are nevoie de ajutor, cu cât suntem mai mulţi cu atât mai bine. Doamne ajută să fim sănatoși cu toţii și să putem ajuta.”
Mirela Manta, mamă, om: “Eu nu fac voluntariat, am ajutat puţin, cu toate că aș fi vrut mai mult…”
Diana Vîlciu Furtună, mamă, soţie, om: “Aș face mult mai multe, dacă mi-ar permite timpul și situaţia financiară, în momentul de faţă … din păcate, sunt prea departe… Dar tot sper să ajung într-o zi să fac mai mult. Dar din dar se face rai și dacă semenii noștri nu pot fi fericiţi nici eu nu aș putea. Cea mai mare bucurie a fost atunci când am putut ajuta, cât de puţin. Dar am făcut-o din tot sufletul.”
Alina Iuliana Badiu: “Pentru că asta este educația primită, pentru că știu cum este să fii ajutat, pentru că ceea ce simți creează dependență, pentru multe alte motive și…cu maximă sinceritate… prefer să ajut decât să am nevoie de ajutor.”
Mădălina Burlan, mamă, soţie, jurnalist: “Voluntariat e mult spus. o mână de ajutor pentru că te doare ceea ce vezi, ce auzi, ce simţi; pentru că sunt om și dacă pot trebuie să ajut, măcar puţin.”
Boștiog Melania, om: “Nu știu dacă se numește voluntariat ce am făcut eu până acum în campanii. Dar tot ce am făcut este doar pentru că am simțit. Este minunat să poți aduce un zâmbet pe un chip doborât de tristețe.”
Gabriela Baltag: “E pur și simplu un impuls interior de a ajuta.”
Zaharia Florina, mamă, soţie, farmacist: “E mult spus voluntariat. Ajut și donez pentru că am avut un model de la care am învăţat (tatăl meu), …pentru că am fost și eu ajutată,…pentru că știu cum este să stai luni întregi prin spitale alături de cineva bolnav, pentru că doresc să fiu „puterea exemplului” pentru copii mei, pentru că îmi doresc ca și ei să facă la fel în viitor și pentru că sunt om.”
Mirela Ștefaniu: “Pentru că știu ce înseamnă vizite la medic, tratamente, boală, etc și pentru că și eu am fost ajutată la rândul meu.Trebuie să învățăm să fim mai solidari și să dăruim mai mult.”
Așa este, trebuie să învăţăm să fim solidari, să nu igorăm o mamă cu un copil bolnav, o femeie victimă a violenţei domestice, un bătrân, un copil bolnav, un copil desculţ. Timp nu avem nici una dintre noi, toate suntem femei, unele suntem mame, altele soţii, toate avem o carieră, un serviciu, toate avem și altceva de făcut, însă cei bolnavi au și mai puţin timp decât noi, cei săraci au și mai puţini bani decât noi. Fiecare lucru făcut din suflet pentru cei din jur, poate înseamna speranţă si de cele mai multe ori viaţă. La o parte din femeile menţionate mai sus, nu am trecut funcţiile. De ce? Nu ne știm din viaţă reală, ne cunoaștem doar din online… nu știu dacă sunt mame, dacă sunt soţii, dacă sunt…însă acest lucru nu le-a împiedicat să fie prezente în campaniile umanitare.
Mulţumesc tuuror pentru dăruire și implicare în toate cazurile Asociației Hope and Love for Life – https://www.facebook.com/hopeandloveforlife/. Primăvară plină de culoare, iubire, sănătate și la cât mai multe fapte bune.
