Arma de vânătoare furată din imobilul unui pădurar, GĂSITĂ; trei tineri de 20 de ani sunt anchetați de polițiști

0
806

Trei tineri de 20 de ani sunt cercetați de polițiști după ce au furat o armă de vânătoare dintr-un imobil ce aparține unui pădurar din Cura Caliței. Cei trei au fost identificați de oamenii legii în data de 7 martie, arma furată fiind recuperată. Furtul a fost comis la începutul lunii februarie. „La data de 7 martie a.c., în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au reușit identificarea a trei tineri, toți în vârstă de 20 ani, din comuna Poiana Cristei, care în noaptea de 5/6 februarie a.c., au sustras dintr-un imobil situat pe raza comunei Gura Caliței mai multe bunuri, printre care și o ladă metalică în care se afla o armă de vânătoare. La data de 8 martie a.c., în urma continuării cercetărilor, a fost recuperată arma de vânătoare, precum și alte bunuri sustrase. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor“, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă.

La momentul sesizării faptei, polițiștii spuneau că hoții au sustras din imobilul ce aparține pădurarului o cutie metalică în care se afla pușca de vânătoare a acestuia, cartușe, dar și o sumă de bani. „La data de 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați de un bărbat, din comuna Gura-Caliței, cu privire la faptul că, în noaptea de 5/6 februarie a.c., i-a fost sustrasă arma de vânătoare, deținută legal. În urma primelor verificări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că au fost sustrase mai multe bunuri. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, în vederea recuperării bunurilor, identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere penală. Arma se afla într-un imobil (al bărbatului în cauză), asigurată într-o ladă metalică”, precizau reprezentanții Biroului de presă al IPJ Vrancea după ce a fost sesizată fapta.

Reprezentanții Direcției Silvice spuneau la momentul respectiv că arma de serviciu a pădurarului era  „deținută în condiții legale“. Oamenii din comună erau de părere că hoții au fost profesioniști și au știut exact cum să acționeze, ocolind camerele de supraveghere amplasate în comună. Potrivit acestora, hoții ar fi furat lada metalică considerând că sunt ascunse bunuri de valoare în ea, pentru că nu ar avea ce face cu o armă, decât dacă ar practica braconajul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here