GALERIE FOTO: Porți deschise la Școala ”Ștefan cel Mare” Focșani

0
196

Joi, 7 martie 2019, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani și-a deschis larg porțile și brațele pentru a-i întâmpina pe toți cei care au dorit să o viziteze și să-i afle oferta școlară și dotările de excepție. Rând pe rând, cadrele didactice i-au întâmpinat pe vizitatori – copii însoțiți de părinți sau de bunici, le-au răspuns la întrebări și i-au condus prin școală.

Momente speciale au fost vizitele copiilor de la grupele mari din cadrul Grădiniței Nr. 18 și din cadrul Grădiniței Nr. 6 Focșani, însoțiți de doamnele educatoare. Astfel, viitorii școlari au făcut, rând pe rând, cunoștință cu profesorii școlii, dar și cu elevii de la ciclul primar, beneficiind de mediul primitor și ofertant al sălii multimedia, dar și de cadrul special al bibliotecii, desfășurând, totodată, activități interesante și atractive. Au putut, astfel, asculta și cânta imnul școlii și un potpuriu de cântece de sezon, au răsfoit cărțile puse la dispoziție de bibliotecarul școlii, au vizitat laboratoarele și sălile de clasă, precum și sala de sport, realizând lucrări colective care îi vor aștepta răbdătoare, în toamnă, să revină, de data aceasta în calitate de bobocei.

Pentru anul școlar 2019-2020, la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani, au fost propuse în planul de școlarizare un număr de 5 clase pregătitoare (125 locuri). Prima etapă de înscriere se desfășoară în perioada 4 – 22 martie, la secretariatul școlii. Părinții trebuie să prezinte, la înscriere, o copie după certificatul de naştere al copilului (și originalul pentru conformitate), o copie după cartea de identitate (și originalul pentru conformitate), o copie după rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice (unde este cazul) și o adeverinţă/ aviz de la medicul de familie pe care se specifică ”apt pentru şcoală”, împreună cu dovada de vaccinări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here