Municipiul Focșani va avea DOUĂ STADIOANE NOI, construite de la zero

2
2854
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cele două stadioane din municipiul Focșani vor fi demolate și refăcute de la zero, capacitatea acestora fiind de zece mii de locuri. Anunțul a fost făcut de Marian Oprișan, în plenul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea, care a avut loc joia trecută. Acesta a explicat că în urma demersurilor pe care le-a făcut, a reușit să introducă pe lista de finanțare a Companiei Naționale de Investiții (CNI) ambele stadioane din Focșani, respectiv Stadionul Tineretului, situat pe strada Cuza Vodă, și Stadionul Milcov, situat pe Aleea Stadionului, în Sud.

Șeful administrației județene, Marian Oprișan, i-a cerut directorului Direcţiei Tehnice şi de Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, Romeo Iordache, să le explice consilierilor județeni demersurile făcute la CNI. „În urmă cu câteva zile, la Compania Națională de Investiții s-au purtat discuții pentru introducerea pe lista de finanțare, începând cu acest an, a obierctivului de investiții Construire stadionul Tineretului din municipiul Focșani. Pe lista de investiții a CNI se mai află și stadionul Milcovul. De reținut că pentru stadionul Milcovul, inițial, investiția viza reabilitarea, dar în urma verificărilor făcute la fața locului cu experți, s-a considerat că trebuie construit un stadion nou. În acest context, domnul președinte Marian Oprișan a convenit cu cei de la CNI ca proiectul de investiții să se numească «Construire stadion cu o capacitate de zece mii de locuri în complexul Focșani Sud». După această etapă, se vor parcurge celelalte etape, respectiv achiziție studii de fezabilitate, proiectare și construire. Aceeași situație este și pentru stadionul Tineretului, unde se va trece la întocmirea documentelor cadastrale și se vor parcurge etapele necesare pentru construirea acestui obiectiv“, a precizat Romeo Iordache.

Consiliul Județean Vrancea a aprobat deja câteva proiecte de hotărâre care au vizat predarea către CNI a celor două amplasamente, respectiv Stadionul Tineretului și Stadionul Milcovul, dar și aprobarea indicatorilor tehnico economici. „Vrem (…) să aducem la standarde europene cele două stadioane din municipiul Focșani, respectiv stadionul Milcovul-Sud și Tineretului. Cred că a venit momentul ca municipiul Focșani, cu sprijinul direct al Consiliului Județean și prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, să promoveze și să realizeze aceste două investiții”, declara în luna iulie a anului trecut Marian Oprișan.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here