Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Deputatul Angel Tîlvăr: Traficul de persoane – „pandemia secolului XXI”

Mă adresez dumneavoastră în calitate de coordonator al Grupului pentru Combaterea Traficului de Persoane din Parlamentul României.

Traficul de persoane, “pandemia secolului XXI”, cum a fost numit, reprezintă una din cele mai stringente probleme care amenință la nivel global cetățenii și drepturile fundamentale ale acestora. Din nefericire, cu toate că milioane de oameni sunt victime ale sclaviei, la nivel mondial, condamnările în justiție ale acestor cazuri sunt puține.

Deși există identificări mai eficiente ale victimelor și cadrul juridic adecvat, traficul de ființe umane rămâne o crimă în mare parte nepedepsită în întreaga lume, se arată într-un raport al ONU. În general, procedurile judiciare durează câțiva ani. În astfel de cazuri, când o persoană este traumatizată, are nevoie de asistență și de timp până când este capabilă să vorbească despre experiențele trăite, adesea victimele înspăimântate își schimbă mărturia sau își retrag declarațiile. Din cauza procesului anevoios, infractorii rămân, de multe ori, nepedepsiți, explică analiștii.

Grupul pentru combaterea traficului de persoane s-a născut tocmai din continua căutare, la nivel parlamentar, a unor soluții, politici și mecanisme eficiente, pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și a exploatării prin muncă. Este extrem de important pentru noi, ţară de origine şi destinaţie pentru acest fenomen, să contracarăm astfel de amenințări, să implementăm strategii de avertizare, dar și de reacție față de aceste realități.

Parlamentul României este unul dintre puținele parlamente naţionale ale statelor membre UE care a iniţiat o procedură menită să contureze parteneriatul şi schimbul informaţional dintre actorii relevanţi din toate sectoarele administraţiei publice şi societatea civilă, în scopul prevenirii şi combaterii eficiente a traficului de persoane. Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de trafic de minori români în Marea Britanie s-a încheiat săptămâna trecută, cu o prescriere a faptelor. Salut preocuparea și implicarea societății civile și sper ca deznodământul cazului sus amintit să nu arunce o umbră de neîncredere asupra activității și a eforturilor celor implicați în prevenirea și reprimarea traficului de persoane.

În ultimii ani, alături de colegii mei parlamentari, membri ai Grupului pentru Combaterea Traficului de Persoane, am întreprins o vastă acţiune de evaluare a situaţiei naţionale în domeniu, inclusiv în perspectiva armonizării legislaţiei româneşti cu directiva-cadru privind traficul de persoane. Din dialogul purtat de grupul nostru cu partenerii instituționali sau ONG-uri, a reieșit faptul că legislația românească, atunci când este aplicată, răspunde în mare măsură realităților actuale ale fenomenului traficului de persoane. Scopul demersurilor noastre este acela de a oferi tuturor formelor de trafic de persoane un răspuns imediat, ferm și adaptat, pentru a reduce numărul victimelor, pentru a diminua și controla cât mai mult riscurile și vulnerabilitățile și a pedepsi cât mai mulți traficanți.

În acest sens, este vital sprijinul organizațiilor non-guvernamentale pentru creșterea nivelului de conștientizare, la nivelul întregii societăți și la nivelul grupurilor vulnerabile, în legătură cu riscurile traficului de persoane. Cu cât oamenii sunt mai informați și mai vigilenți, cu atât intențiile traficanților pot fi mai rapid identificate și contracarate, iar autoritățile pot acorda sprijin și asistență.

Găsesc că este necesar să implicăm și mai mult societatea civilă în politicile pentru combaterea traficului de ființe umane. Una dintre prioritățile de pe agenda grupului parlamentar pentru 2019 este o mai bună colaborare și intensificarea consultărilor cu reprezentanții ONG-urilor, pentru ca strategiile noastre să devină mai pragmatice.

 

Comunicat de presă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?