Locuri de muncă vacante: 343 în Vrancea, 632 în Comunitatea Economică Europeană

0
1105

Vrâncenii aflați în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție 343 de oferte la nivelul județului și 632 în Comunitatea Economică Europeană.

Astfel, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea au fost declarate vacante 62 de locuri de muncă pentru operator confecționer industrial, 60 pentru croitor confecționer îmbrăcăminte după comandă, iar 37 de oferte sunt pentru muncitori necalificați în industria confecțiilor și câte 30 pentru muncitor necalificat și confecționer prelucrător în industria textilă. Pentru dulgheri și fierari betoniști sunt câte 8 locuri de muncă declarate vacante, pentru agent securitate și intervenție sunt 7 oferte, iar câte 6 pentru călcătorească lenjerie, mecanic întreținere și reparații mașini de cusut industriale și șofer.

Pentru cei care sunt de meserie emailator și zugrav sunt câte 5 locuri de muncă declarate vacante la AJOFM, câte 4 pentru îngrijitori spații verzi și lucrător comercial, iar câte 3 pentru agent cercetare în horticultură, asistent tehnician cercetare, femeie de serviciu, inginer horticol, îngrijitor clădiri și zidar. Câte 2 locuri de muncă sunt pentru ajutor bucătar, asistent medical, cercetător în horticultură, confecționer montator structuri metalice, confecționer montator tâmplărie, CTC-ist confecții, economist, lăcătuș mecanic, mecanic utilaj, șef linie producție confecții, tehnician cadastru și sondor.

Câte un singur loc de muncă vacant este pentru agent vânzări, auditor financiar, consilier juridic, electrician, electromecanic, inginer construcții, inginer geodez, inginer IT, inginer topograf, lucrător bucătărie, macaragiu, manipulant mărfuri, medic veterinar și tehnician veterinar.

 

Culegători de căpșuni în Olanda, sticlari în Slovacia

În CEE, oferta de locuri de muncă a scăzut, de la aproape o mie la puțin peste 600 la începutul lunii martie. Astfel, în Germania se pot angaja 10 sudori MAG/ MIG, salariul fiind de 12,50 euro brut pe oră, 10 montatori acoperișuri (14 euro brut pe oră), 16 lucrători în construcții din beton și oțel (10,14 euro brut pe oră), 4 șoferi de camion pe distanțe scurte (2.000 de euro brut pe lună), câte 3 măcelari (2.100 euro brut pe lună) și zidari (2.200 euro brut pe lună). De asemenea, mai este câte un loc de muncă vacant pentru: tâmplar (11,75 euro brut pe oră), operator mașini și utilaje pentru construcții (10 euro brut pe oră), specialist restaurant (1.700 euro brut pe lună), recepționer (2.430 euro brut pe lună), bucătar (2.000 euro brut pe lună), faianțar (19 euro brut pe oră), montator schele (salariul nu este specificat).

În Marea Britanie se pot angaja 100 de lucrători în agricultură, 50 de îngrijitori persoane la domiciliu, 15 farmaciști (18.500 – 34.000 lire pe an) și 10 infirmieri, pe când în Irlanda sunt doar 2 locuri de muncă declarate vacante, pentru șef serviciu plan de producție în industria cărnii (19.874 euro brut pe an). În Finlanda sunt disponibile 10 posturi pentru muncitori constructori (12 – 15 euro brut pe oră), 6 pentru pavatori (12 – 14 euro brut pe oră) și 3 pentru vopsitori industriali (pulverizare umedă), cu un salariu de 12,50 euro brut pe oră. În Norvegia sunt disponibile câte 5 locuri de muncă pentru sudor TIG și instalator industrial/ instalator de țevi (22,63 euro brut pe oră), dar și pentru vopsitor auto/ tehnician de reparații, salariul fiind de 3.104 euro brut pe lună. De asemenea, mai este vacant un loc de muncă pentru un ghid antrenor caiac (1.200 – 2.300 euro brut pe lună). În Olanda sunt 40 de oferte pentru culegători în sere cu bulbi de flori, 7 pentru culegători căpșuni, 45 pentru lucrători sezonieri la flori, 10 pentru culegători sparanghel și câte 15 pentru lucrători în sere cu ardei gras, lucrător în sere cu flori și lucrători în sere cu roșii. În toate aceste cazuri salariul este de 9,82 euro brut pe oră.

În Spania sunt 150 de locuri de muncă disponibile pentru agricultori (5,96 – 6,25 euro brut pe oră), în Suedia sunt 3 posturi pentru mecanic auto (2.500 – 3.000 euro brut pe lună), 5 pentru vopsitor auto (2.500 – 3.000 euro  brut pe lună), 8 pentru mecanici mașini utilaje grele (19 euro brut pe oră) și câte 4 pentru operator CNC strungar și operator CNC frezor (în ambele cazuri câte 18 euro brut pe oră). În Slovacia sunt vacante 12 posturi pentru sticlari (900 euro brut pe lună), iar în Ungaria sunt 3 oferte pentru manipulant mărfuri (250.000 forinți brut pe lună).

Informații suplimentare despre locurile de muncă disponibile în Vrancea și CEE pot fi obținute accesând adresele: www.eures.anofm.ro, www.eures.europa.eu, www.muncainue.ro, www.anofm.ro sau Facebook: AJOFM VRANCEA.

Listele complete cu locurile de muncă disponibile în Vrancea și CEE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here