Consiliul Județean va cumpăra conacul de la Vîrteșcoiu al scriitorului Duiliu Zamfirescu

0
1522

Consiliul Județean Vrancea va achiziționa casa scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu din comuna Vîrteșcoiu, sat Râmniceanca. Decizia a fost luată de plenul Consiliului Județean, care a aprobat, joi, în ședință ordinară, acordul de principiu pentru cumpărarea dreptului de  proprietate al moștenitorilor scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu asupra imobilului casă de locuit și teren în suprafață de 3.999 mp situat în sat Ramniceanca, comuna Vîrteșcoiu.

Referitor la situația în care se află acest imobil, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a precizat: „Este și vina mea și vina tuturor celor care pe rând au administrat județul Vrancea, atât din punct de vedere al guvernării județene cât și centrale, pentru că nu am fost destul de hotărâți ca să preluăm acest obiectiv pe care să îl redăm circuitului public așa cum merită. Eu am mai avut niște încercări dar la vremea respectivă proprietarii nu au vrut să renunțe la acest imobil. Probabil, odată cu trecerea timpului, proprietarii și-au regândit poziția față de acest aspect. Cred că imobilul scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu merită să intre în patrimoniul și circuitul public al județului Vrancea“.

Prezent la ședința Consiliului Județean Vrancea, directorul Direcției pentru Cultură Vrancea, Traian Negulescu, a declarat că șeful administrației județene nu are nicio vină pentru situația în care se află casa scriitorului Duiliu Zamfirescu, deoarece urmașii acestuia au refuzat să vândă până acum. „Nu aveți dumneavoastră nici un fel de vină, este singura oportunitate prin care acest imobil poate fi salvat. Este pentru prima oară când moștenitorii și-au manifestat intenția de a vinde. Noi ca și instituție am demarat procedura de declasare a monumentului deoarece se află în stare de precolaps și probabil că este al 13-lea ceas de a salva acest imobil“, a precizat Traian Negulescu.

Și primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza, a ținut să mulțumească președintelui Marian Oprișan pentru această inițiativă. „Domnule președinte, nu pot decât să vă mulțumesc pentru această inițiativă și sunt ferm convins că în câțiva ani conacul va arăta așa cum arăta și în urmă cu o sută de ani“, a spus primarul Viorel Mîrza.

Casa scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu, din Vîrteșcoiu, situată pe o colină înconjurată de vii, unde scriitorul vrâncean a trăit și a creat, se află într-un stadiu avansat de degradare. Proprietatea este formată dintr-un imobil și un teren în suprafață de aproape 4 mii de metri pătrați. Consiliul Județean Vrancea ar putea transforma casa respectivă în Casă Memorială Duiliu Zamfirescu. În acest sens, Nicolae Duiliu Zamfirescu, nepotul celebrului scriitor, și-a exprimat intenția de a vinde Consiliului Județean imobilul, casă de locuit și teren aferent, care a aparținut scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu. „Prin adresa înregistrată la Consiliul Județean Vrancea sub  nr. 20437/14.01.2019, domnul Nicolae Duiliu Zamfirescu a solicitat un răspuns la porpunerile domniei sale formulate în cursul lunii decembrie, 2018. Prin respectivele propuneri, formulate atât în scris și transmise prin poștă electronică, cât și verbal, în cadrul unei vizite efectuate la sediul Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicolae Duiliu Zamfirescu, și-a exprimat intenția de a vinde Consiliului Județean Vrancea imobilul, casă de locuit și teren aferent, care a aparținut străbunicului domniei sale, scriitorul și omul politic Duiliu Zamfirescu, cu intenția de a transforma casa respectivă în Casa Memorială Duiliu Zamfirescu“, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here