Polițiştii au găsit PISTOALELE cu care a fost omorât afaceristul Constantin Chiriţă; autorii ar fi avut asupra lor şi o puşcă

0
2233

Politiştii şi procurorii vrânceni continuă ancheta în dosarul morţii omului de afaceri Constantin Chiriţă, zis “Telu”. Ieri, anchetatorii au găsit şi armele cu care s-a tras asupra omului de afaceri. Potrivit unor surse, ar fi vorba de două pistoale, pe care inculpaţii le-au aruncat pe un câmp, după ce au fugit de la locul crimei. În plus, sunt voci care spun că s-ar mai fi găsit şi o a treia armă. Ar fi vorba de o puşcă, pe care asasinii nu ar fi folosit-o la comiterea faptei. Informaţia conform căreia armele folosite la săvârşirea crimei au fost găsite ieri ne-a fost confirmată de IPJ Vrancea. În schimb, reprezentanţii IPJ Vrancea nu au făcut referire la numărul acestora. “În continuarea cercetarilor efectuate în cadrul dosarului penal privind infraţiunea de omor din data de 22 februarie a.c., au fost identificate armele folosite la săvârşirea infracţiunii”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

Verificările vor continua şi în zilele următoare, atunci când, cel mai probabil, cei trei vor participa şi la o reconstituire, în timpul căreia le vor arăta anchetatorilor cum au procedat la momentul comiterii faptei.

Reamintim că omul de afaceri Constantin Chiriţă a fost ucis vinerea trecută, în timp ce se deplasa cu autoturismul Mercedes pe DJ 205 R, Focşani – Slobozia Ciorăşti. Maşina sa a fost tamponată de un autoturism de teren, din care doi inculpaţi au coborât şi au tras cu armele. Afaceristul a fost împușcat de două ori, iar rănile suferite i-au provocat decesul.

Inculpaţii nu au putut să ia şi banii din maşina victimei, aproximativ 30 mii euro, 20 mii lire şi câteva sute de mii de lei, intrucât prin zonă treceeau maşini şi le-a fost frică să nu fie văzuţi. Ei eu plecat de la faţa locului cu aceeaşi maşină cu care sau ajuns, apoi au abandonat-o şi au plecat cu un alt autoturism. Au fost prinşi luni, în Vama Nădlac, zi în care au și fost aduşi de politişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru audieri. Marţi dimineaţă, cei trei inculpaţi au primit ordonanţe de reţinere şi în aceeaşi zi au primit şi mandate de arestare preventivă.

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt extrem de grave. Conform informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în sarcina inculpatului Bogdan Ionuţ Sprinciană s-au reţinut infracţiunile de omor calificat, tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat. De aceleaşi infracţiuni este acuzat şi Gheorghe Vasile Văscăuţanu, cu excepţia infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat. Cel de-al treilea inculpat, Marius Daniel Cruceanu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de omor calificat şi complicitate la tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată.

Anchetatorii au stabilit că “în perioada 3.01.2019-22.02.2019 inculpaţii au efectuat activităţi pentru a pregăti săvârşirea faptelor, în sensul că au achiziţionat un autoturism de teren, căruia i-au schimbat culoarea, au montat o bară metalică de protecţie în partea din faţă şi plăcuţe cu număr fals de înmatriculare. Totodată, aceştia s-au interesat la cunoştinte asupra programului victimei, precum şi asupra orei la care aceasta pleca de la locul de muncă către localitatea de domiciliu, Slobozia Ciorăşti, în acelaşi timp verificând şi traseul ce urma să-l parcurgă victima. În aceste condiţii, în după-amiaza zilei de 22.02.2019, în jurul orei 19.00, s-au deplasat în municipiul Focşani doi dintre inculpaţi cu autoturismul modificat, iar cel de-al treilea cu un alt autoturism, urmând a le asigura scăparea celor doi dacă ar fi intervenit probleme. Astfel, cei doi inculpaţi ce se aflau în maşina de teren cu numere false de înmatriculare, au intrat în mod intenţionat în coliziune cu autoturismul victimei, în timp ce acesta rula pe DJ 205 R Focşani – Slobozia Ciorăşti. Ulterior au coborât din autoturism şi au executat asupra victimei două focuri de armă, care i-au produs acesteia leziuni şi au dus la deces. Inculpaţii au mers la locul faptei înarmaţi, iniţial cu scopul de a sustrage suma de bani ce se afla în autoturismul victimei, însă au prevăzut şi au acceptat că prin modul de acțiune pot provoca moartea victimei. După săvârşirea faptei, cei doi s-au grăbit pentru a părăsi locul faptei de teamă să nu fie identificaţi de alţi participanţi la trafic, au abandonat autoturismul avariat, după care au plecat la locul de întâlnire cu cel de-al treilea inculpat, care i-a preluat cu un alt autoturism pentru a nu fi identificaţi în zona comiterii faptei”, au transmis procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here