Femeile care lucrează mai mult de 55 de ore pe săptămână se confruntă cu un risc mai mare de a suferi de depresie faţă de cele care muncesc perioada standard de 35-40 de ore săptămânal, potrivit unui studiu britanic, relatează The Guardian. În schimb, bărbaţii care lucrează acelaşi număr de ore nu au prezentat semne de depresie, spun cercetătorii. Acest lucru se întâmplă din cauză că femeile se confruntă cu o ‘dublă povară’ – cea a orelor suplimentare petrecute la slujbă care se adaugă treburilor domestice, pe care ele tind să le facă în mai mare măsură decât partenerii de sex masculin.
Atât bărbaţii cât şi femeile care lucrează în majoritatea sau în toate weekend-urile sunt mai susceptibili să devină deprimaţi decât cei care lucrează numai în cursul săptămânii, mai arată studiul. Rezultatele se bazează pe date provenite de la peste 20.000 de adulţi britanici care au participat la „Understanding Society: the UK household longitudinal study”, care analizează viaţa de familie şi societatea britanică din 2009. Femeile care lucrează cel puţin 55 de ore săptămânal aveau cu 7,3% mai multe simptome de depresie decât cele care lucrează între 35 şi 40 de ore.
Femeile sunt de asemenea mai predispuse decât bărbaţii să aibă stări de disconfort legate de munca prestată sâmbătă şi duminică, deşi atât femeile cât şi bărbaţii au fost afectaţi de acest lucru (4,6% şi 3,4%). ‘Femeile au în general mai multe şanse de a fi deprimate decât bărbaţii, iar acest lucru nu a fost diferit în studiu’, a spus autorul principal al studiului, Gill Weston, un doctorand de la University College London. ‘S-a constatat de asemenea că angajaţii cu cele mai multe simptome de depresie sunt cei mai în vârstă, cu venituri mici, fumătorii, cei cu locuri de muncă solicitante din punct de vedere fizic şi cei care erau nemulţumiţi de locurile lor de muncă’, a mai spus el.