Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cancer – Aproape jumătate dintre copiii bolnavi nu sunt diagnosticaţi la nivel mondial (studiu)

Aproximativ 45% din totalul copiilor bolnavi de cancer din lumea întreagă nu sunt diagnosticaţi şi, prin urmare, nu primesc tratament medical, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP. „Subdiagnosticarea este deja considerată o problemă, însă modelul nostru statistic permite obţinerea unor estimări care lipseau până acum”, a declarat autorul principal al studiului, Zachary Ward, profesor la Facultatea de sănătate publică din cadrul Universităţii Harvard din Statele Unite.

Potrivit registrelor oficiale, 224.000 de cancere au fost diagnosticate la copii pe plan mondial în 2015, precizează autorii noului studiu, publicat în revista The Lancet Oncology. Bazându-se pe proiecţii statistice, autorii estimează că numărul real al copiilor bolnavi de cancer ar fi fost în acel an de 397.000. „Modelul nostru pare să indice faptul că aproape un copil din doi afectaţi de cancer nu este diagnosticat şi, deci, poate să moară fără tratament”, a declarat profesorul Ward. „Aceşti pacienţi vor muri cu siguranţă şi, totuşi, cancerul nu va fi menţionat ca o cauză a decesului”, a comentat Eva Steliarova-Foucher, expertă la Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului (CIRC/IARC), o agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Potrivit studiului, 60% din totalul ţărilor lumii nu dispun de registre ale cancerului, iar în celelalte state care deţin totuşi astfel de registre naţionale, doar o parte a populaţiei a fost monitorizată. Modelele statistice ale studiului combină date din registrele existente cu altele extrase din Observatorul global al sănătăţii din cadrul OMS şi din anchete şi sondaje medicale realizate în special de UNICEF. Deloc surprinzător, disparităţi puternice există din acest punct de vedere între ţările bogate şi cele sărace.

Potrivit estimărilor care vizează 200 de ţări, mai mult de jumătate dintre cancerele pediatrice din Africa, Asia Centrală şi de Sud şi din insulele aflate în Oceanul Pacific nu ar fi diagnosticate. La polul opus, astfel de situaţii reprezintă doar 3% în Statele Unite, Europa şi Canada. „Sistemele de sănătate din ţările cu venituri mici şi medii nu reuşesc să răspundă nevoilor copiilor bolnavi de cancer”, a subliniat unul dintre autorii studiului, Rifat Atun, cercetător la Universitatea Harvard.

Autorii studiului estimează că numărul cazurilor noi de cancer la copii va fi de 6,7 milioane între anii 2015 şi 2030. Din acest total, aproape 3 milioane nu vor fi diagnosticate dacă nu vor fi făcute progrese în această direcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?