Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și GALERIE FOTO: Afaceristul Constantin Chiriţă a fost înmormântat; apropiații spun că de vreo doi ani era „șicanat“ de persoane necunoscute

Afaceristul Constantin Chiriţă a fost înmormântat marți, în cimitirul din localitatea de domiciliu, Slobozia Ciorăști. Slujba de înmormântare a fost oficiată de preoții Argatu, inclusiv cunoscutul părinte Ștefan Argatu. Constantin Chiriţă,  cunoscut drept „Telu”, a fost asasinat prin împușcare vineri seară, în timp ce se îndrepta către locuința sa din Slobozia Ciorăști. De altfel, mai multe lumânări au fost aprinse și în locul în care Constantin Chiriță a fost găsit fără suflare, după ce a fost împușcat în propria mașină. Cioburile care au sărit din mașina sa încă puteau fi văzute pe marginea drumului, ieri, acolo unde bărbatul de 62 de ani și-a pierdut viața.

Pe la casa afaceristului au trecut zeci de oameni, marți, pentru a-l vedea pentru ultima dată pe cel care le-a fost prieten, coleg sau vecin. De la căpătâiul său nu au lipsit soția și nici fiul, venit de la București să-și vadă tatăl pentru ultima dată. „Dimineața era soare, acum s-a înnorat!! Îți pare rău că pleci, omule!!”, a strigat, îndurerată, soția sa.

Vecinii spun că, în ultimii doi ani, afaceristul Constantin Chiriță ar fi avut parte de numeroase șicanări din partea unor indivizi rămas neidentificați. Aceștia susțin chiar că afaceristul și-ar fi găsit locuința spartă într-o dimineață, cineva ar fi scotocit prin sertare, iar în bucătărie, pe masă, erau întinse toate cuțitele. Altădată, și-ar fi găsit mașina vandalizată și roțile dezumflate. „El venea de la serviciu și nu se ducea nicăieri, mergea direct acasă. Nu pleca nicăieri. Mă întâlneam în fiecare dimineață pe traseu cu el, el pleca la serviciu și eu veneam la țară. Era plin de viață. Săptămâna trecută a venit la mine de i-am dat un pistol de silicon, că-i trebuia pe acasă și am mai stat de vorbă… eu sunt mai mic cu doi ani decât el. Nu ne așteptam să se întâmple așa ceva la noi în comună și cu el! Anul trecut au venit niște indivizi și i-au umblat la mașină. Au fost niște semne… I-au umblat la mașină, i-au lăsat actele pe jos. I-au intrat și prin casă, au sărit gardul și au plecat. Era urmărit. Asta se poate întâmpla când lucrezi cu bani, cu tot felul de oameni dubioși. Nu știi cine-ți vrea răul, cine-ți vrea locul. Fiul lui e la București, nevasta lui rămâne singură. Păcat de el! Să vedem ce va face justiția! Semnale de alarmă au existat, pentru că a fost de două ori căutat și amenințat de persoane necunoscute, trebuia să se facă o anchetă. În ultimii doi ani a tot fost șicanat. Anul trecut au venit unii și i-au spart mașina, i-au umblat prin spate, prin bucătărie, apoi au sărit gardul și au fugit prin grădină. I-au scos toate cuțitele din sertare și i le-au pus pe masă în bucătărie. Ca un semn. Își cumpărase recent un câine lup, ca să apere locuința”, a spus unul dintre vecinii afaceristului, de la Slobozia Ciorăști.

Îngrozitoarea crimă a șocat întreaga comunitate, dar mai ales pe cei care l-au cunoscut pe Constantin Chiriță. Oamenii spun că acesta era o fire veselă, i-a ajutat pe mulți aflați în nevoie și se ferea întotdeauna de scandaluri. „Am jucat fotbal împreună, a fost un băiat liniștit. Era un om cooperant. Nu jignea pe nimeni, ci din contră, ajuta. El râdea mereu. El a locuit în Focșani, apoi și-a vândut apartamentul și și-a făcut casă aici. A vândut pământ mult, că avea de la părinții săi. A fost un șoc pentru toată comuna. Când mi-a zis fata mea, seara, ce s-a întâmplat, nu mi-a venit să cred! Am dat drumul la televizor și am văzut tragedia. Îl visez încontinuu de atunci”, a povestit un consătean. „Era un băiat foarte bun. Am lucrat cu el 14 ani în echipă. Era un om cuminte, nu-i plăceau scandalurile. Era un matrițer foarte bun, desena cu o precizie foarte mare. Păcat de el că s-a dus!”, a spus un fost coleg de muncă de-al afaceristului împușcat.

Mai mulți prieteni de-ai săi, prezenți la înmormântare, au susținut faptul că afaceristul Constantin Chiriţă ar fi fost urmărit în ultimele trei luni și că acesta ar fi simțit că este în pericol. De altfel, trei bărbați au fost reținuți de procurori în acest caz, oamenii legii spunând că aceștia și-ar fi urmărit victima încă din 3 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?