86 de ani de Protecţie Civilă în România sărbătoriţi „cu porţile deschise” la ISU Vrancea
La 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr.468″, a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”.
Din anul 2004 activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea.
Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Anul acesta se împlinesc 86 de ani de când Protecţia Civilă din România se dedică nemijlocit cetăţenilor, economiei şi teritoriului ţării, în condiţiile cele mai dificile, în caz de război sau dezastre. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a organizat activităţi dedicate aniversării Zilei Protecţiei Civile din România.
Premergător acestei zile, în perioada 09 februarie – 15 februarie a.c., în centrele comerciale şi în Bazarul Obor din municipiul Focşani, au fost amplasate puncte mobile de informare preventivă unde au fost distribuite materiale informative (pliante,broșuri, etc.) iar cetăţenii au avut posibilitatea de a afla sau a-şi reaminti regulile de comportare în situaţii de urgenţă promovate în cadrul campaniilor „Nu tremur la cutremur”, „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” și „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”.
Pentru a marca acest eveniment, Asociația Sportivă a Pompierilor din România – Sucursala Vrancea, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, a organizat, în perioada 21 februarie -22 februarie, competiția sportivă “Cupa 28 februarie”, ediția a XIV-a – 2019 la următoarele discipline: tenis de masă; biliard; bowling şi darts. De asemenea, cu această ocazie fost editat un număr festiv al revistei “Salvatorii vrânceni”, în care sunt prezentate misiunile inspectoratului şi cadrele care s-au remarcat în timpul intervenţiilor.
În data de 28 februarie a.c., la sediul I.S.U. Vrancea, începând cu ora 13.00, va avea loc o ceremonie militară la care sunt invitate să participe oficialităţile locale şi judeţene. În intervalul orar 13.00 – 15.00, se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, activitate ce oferă posibilitatea celor interesaţi să cunoască misiunile structurilor profesioniste şi tehnica de intervenţie a pompierilor vrânceni. De asemenea, vizitatorii vor fi informaţi despre riscurile specifice şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care doresc să cunoască îndeaproape activitatea pompierilor vrânceni, pe strada Dornişoarei nr. 10 din municipiul Focşani, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea