Elevă de la Școala ”Ion Basgan” Focșani, punctaj maxim la faza județeană a Olimpiadei de chimie

0
1422

Maria–Daria Dima, de la Școala Gimnazială ”Ion Basgan” Focșani, a obținut punctajul maxim, respectiv 100 de puncte, la etapa județeană a olimpiadei de chimie. Maria este elevă în clasa a VIII-a și s-a remarcat la chimie încă de anul trecut, când a fost premiată la mai multe concursuri naționale de chimie. Ea este pregătită de profesoara Cristina Nedelcu. Un punctaj maxim la olimpiada de chimie nu s-a mai obținut în Vrancea de ani întregi, ceea ce face ca performanța elevei de la Școala ”Ion Basgan” să fie și mai apreciată.

Trebuie spus că în acest an școlar, opt elevi vrânceni s-au calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Chimie, în urma rezultatelor obţinute la faza judeţeană. La clasa a VIII-a, alături de Maria Dima, s-a calificat și Ianis Mihail Bejenaru, de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, pregătit de profesoara Alina Maiereanu. La clasa a IX-a, s-au calificat George Lucian Amaricăi, de la Colegiul Național ”Unirea”, pregătit de profesoara Angela Sîrbu, și Irina Maria Topoliceanu, de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, iar de la clasa a X-a vor merge mai departe Răzvan Adrian Apreutesei și Mihaela Margareta Frunză, amândoi de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, pregătiți de profesoara Alina Maiereanu. Lotul județean este completat, la clasa a XI-a, de Ioan Claudiu Stanciu, elev al Colegiului Național ”Alexandru Ioan Cuza”, pregătit de profesoara Alina Maiereanu, și de Dumitru-Cătălin Turcu, de la Colegiul Național ”Unirea”, pregătit de profesoara Angela Sîrbu.

”Rezultatele lor sunt o confirmare a efortului constant pe care l-au depus pentru a-și aprofunda cunoștințele în tot acest timp și pentru a-și antrena, totodată, creativitatea, pentru că olimpiada nu le solicită doar bagajul teoretic de cunoștințe, ci și abilitatea de a le transpune practic. Ei reprezintă elita chimiștilor din Vrancea și mă bucur să văd că mulți dintre ei confirmă performanța, calificându-se an de an la etapa națională. Îi felicit pentru perseverență și curaj și le mulțumesc profesorilor care le-au insuflat pasiunea pentru această materie nebănuit de frumoasă. Le doresc mult succes la etapa națională a olimpiadei de chimie!”, a transmis inspectorul școlar de chimie, Cristina Enoiu.

Etapa națională se va desfășura anul acesta la Constanța, în perioada 21-26 martie.

Monitorul de Vrancea felicită elevii calificați la etapa națională a olimpiadei de chimie și le urează mult succes în continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here