Editorul de benzi desenate DC Comics a renunţat să publice un album despre întoarcerea lui Iisus Hristos pe pământ şi colaborarea sa cu un super-erou, după ce o petiţie care îl acuză de blasfemie a strâns mai mult de 200.000 de semnături, relatează miercuri AFP. Benzile desenate, intitulate „A doua venire”, nu vor fi aduse în cele din urmă pe rafturi pe 6 martie de Vertigo, o filială a DC Comics, aşa cum fusese planificat iniţial.
Într-un interviu acordat site-ului Syfy Wire, autorul albumului, Mark Russell, a explicat că DC Comics i-a cerut să facă schimbări importante, pe care el le-a refuzat. El a atribuit această cerere petiţiei prin care s-a solicitat retragerea albumului, acuzat de „blasfemie”. Petiţia a strâns marţi peste 234.000 de semnături pe site-ul conservator CitizenGo. În „A Doua Venire”, Iisus Hristos este trimis înapoi pe pământ de Dumnezeu şi asociat cu super-eroul Sun-Man, care trebuie să-l ajute să devină dur.
Petiţia a fost lansată după publicarea, la începutul lunii ianuarie, a unor articole pe site-urile televiziunilor Fox News şi CBN (Christian Broadcasting Networkd), fondată de evanghelistul Pat Robertson. „‘A doua venire’ este mai aproape de o blasfemie decât de o poveste biblică”, a declarat Emily Jones, unul dintre producătorii CBN într-un articol din 8 ianuarie, în legătură cu seria ale cărei texte au fost scrise de Mark Russell şi ilustraţii realizate de Richard Pace.