Turiştii veniţi să admire moscheile centenare şi palatele otomane de pe malurile Bosforului sunt adesea surprinşi să vadă pisici şi câini care pun stăpânire, nederanjaţi, pe cele mai bune locuri de pe terasele cafenelelor şi restaurantelor. Acestea beneficiază de servicii veterinare susţinute de Municipalitatea Metropolitană din Istanbul (IBB), care şi-a sporit în ultimii ani iniţiativele pentru îngrijirea animalelor fără stăpân.
Îngrijorată pentru starea de sănătate a unei pisici negre care îşi ţinea un ochi închis şi pe care a găsit-o pe domeniul unui campus universitar în care lucrează, Mevlüde a dus-o la unul dintre centrele veterinare puse la dispoziţie de IBB, relatează luni AFP. La fel ca Mevlüde, numeroşi locuitori din Istanbul se ocupă de câinii şi pisicile din cartierele lor, lăsându-le boluri şi amplasându-le adăposturi pe trotuare. Iar municipalitatea încearcă să asigure sănătatea acestor animale.
Unitatea ”Vetbus” – un autobuz transformat în clinică veterinară ambulantă – în care Mevlüde a dus-o pe protejata sa staţionează timp de câteva zile pe săptămână în diferite cartiere ale metropolei turceşti. „Luăm de multe ori legătura cu municipalitatea când vedem animale care au nevoie de îngrijire”, a explicat ea după ce s-a asigurat că starea de sănătate a pisicii este bună. Atenţia acordată de locuitorii din Istanbul vecinilor lor patrupezi ”provine pe de o parte de la tradiţia islamică şi pe de alta de la structurarea spaţiului în timpul Imperiului Otoman”, a explicat Mine Yildirim, doctorandă la New School for Social Research din New York.
Potrivit specialistei, în Istanbulul otoman viaţa oamenilor era împărţită în principal între locuinţă, moschee şi piaţă. Străzile erau spaţiul câinilor. „Oraşul s-a mărit, însă animalele au rămas o parte a spaţiului său public”, a adăugat Yildirim.
La începutul secolului XX au fost puse în aplicare unele politici de exterminare pentru ca oraşul să se alinieze cu Occidentul, iar în anii ’90 în Istanbul se răspândea otravă pe străzi pentru omorârea animalelor, a afirmat Yildirim. Însă, odată cu adoptarea legii privind protecţia animalelor, în 2004, primăriile au fost nevoite să aibă grijă de animalele de pe străzi. „În general, oamenii aduc animalele de care au grijă (…) pentru ca noi să le administrăm substanţe de deparazitare”, a explicat Nihan Dinçer, medic veterinar la ”Vetbus”.
Întregul articol pe https://bit.ly/2SHzsrv