Vremea va continua să fie schimbătoare, cu perioade în care temperaturile maxime vor ajunge la 14 grade Celsius, dar şi cu intervale în care valorile termice vor scădea considerabil, chiar şi până spre zero grade Celsius, în zona Maramureşului, în timp ce precipitaţiile îşi vor face simţită prezenţa după 21 februarie, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru următoarele două săptămâni (până pe 3 martie), publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Moldova, în primele trei zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10 – 11 grade, urmând ca în a doua parte a primei săptămâni media să scadă accentuat, spre valori apropiate de pragul de îngheţ în zilele de 22, 23 şi 24 februarie. În a doua săptămână, valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, iar maximele vor fi, în medie, între 4 şi 7 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, media regională a minimelor se va situa, în general, între -3 şi zero grade, mai puţin în nopţile din 23 şi 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -7 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 21 februarie, dar local şi în 21-23 februarie, precum şi în unele zile ale intervalului 24 februarie – 3 martie.
La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 6 grade pe 18 februarie până la -9 grade în ziua de 22 februarie. Media temperaturilor minime va scădea, de asemenea, de la -2 grade până la -12 grade în intervalul 23 – 24 februarie. În perioada 25 februarie – 3 martie, tendinţa va fi în general de creştere, cu medii ale temperaturilor maxime între -4 şi -2 grade, iar a celor minime, în general, între -11 şi -5 grade. Începând din 20 februarie, vor fi precipitaţii, mai ales ninsori, aproape în fiecare zi, dar cu probabilitate mai ridicată în intervalele 21 – 23 februarie şi 26 februarie – 3 martie.
Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Întregul articol pe https://bit.ly/2InC9K5