GALERIE FOTO: Compartimentul de Terapie Intensivă Coronarieni al Spitalului Județean, dotat cu aparatură performantă și mobilier nou

0
1070

Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a finalizat procesul de dotare cu aparatură medicală nouă și mobilier nou a Compartimentului de Terapie Intensivă Coronarieni din cadrul Secției Cardiologie.

Secția Cardiologie se află la etajul patru al spitalului și dispune de 50 de paturi pentru spitalizare continuuă și un pat pentru spitalizare de zi. Din totalul de 50 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 paturi sunt pentru terapie coronariană.

Potrivit managerului unității, Constantin Mândrilă, noua dotare este de ultimă generație și asigură servicii medicale de înaltă performanță. „Am finalizat integral achiziționarea de aparatură și mobilier pentru Cardiologie și Terapie Coronarieni. Avem dotare de ultimă generație, am reușit și am instalat tot, am adus paturi noi, monitoare noi, injectomate, perfuzomate, echografe Doppler. Tot ce este necesar pentru Terapie Coronarieni avem acum în Spitalul Județean. Funcționează tot ce am adus, iar pacienții chiar folosesc din plin aceste aparate. E plin de pacienți acolo. Am reușit să schimbăm mobilierul vechi, avem monitoare cu touchscreen” ne-a declarat managerul Spitalului Județean, Constantin Mândrilă.

Activitatea compartimentului de Terapie Intensivă Coronarieni este axată pe terapia urgenţelor cardio-vasculare. Astfel, în secţie sunt internaţi pacienţi cu sindrom coronarian, infarct acut de miocard cu şi fără supradenivelare ST, aritmii, embolii pulmonare, şocul cardiogen, insuficienţă cardiacă acută, stări critice care necesită monitorizare, stopul cardiac resuscitat, leziuni valvulare semnificative hemodinamic complicate, orice tip de cardiopatie complicată medical, sau post chirurgie generală, post intervenţii ortopedice, post intervenţii urologice, ginecologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here