Artizanul orașului, așa cum îl vedem azi, este o doamnă, celebră în Focșani și în toată Vrancea, în vremea regimului comunist, când a fost apreciată de unii, mai ales dintre cei care au scăpat de demolare, dar a fost și hulită intens de alții, care au simțit pe fostele lor proprietăți șenilele mașinăriilor de distrugere urbană. În plus, vreo 20 de mii de familii locuiesc și azi în blocurile ridicate la îndrumarea ei deosebită, așa că nu trebuie să ne mai grăbim să aruncăm cu noroi în tot ceea ce înseamnă vechiul regim, cel de tristă amintire, de foamete și de privațiuni nenumărate.
Este vorba de doamna Eugenia Grădișteanu, despre care se spune că era de ajuns doar să o cunoști și te numărai deja printre fericiții posesori ai unor apartamente situate la etajele inferioare ale unor blocuri poziționate în zonele bune ale urbei. Dar să vedem cum a apărut acest personaj în resursa de cadre a Partidului Comunist Român și a autorităților locale. În primul rând, dna Eugenia Grădișteanu s-a născut în anul 1932 la Focșani, pe strada Timiș, la nr 25, ca fiică a părinților Săvescu Constantin și Alexandra. A urmat cursurile școlii primare între anii 1940-1944. A continuat la Liceul teoretic Al I Cuza din Focșani între anii 1944-1951.
În anul 1951, a intrat la Facultatea de Construcții București, iar la terminarea facultății, în 1956, a fost repartizată la Întreprinderea Canal, Apă, Băi din Iași. În 1958 s-a transferat la Întreprinderea de Gospodărie Orășenească Focșani (IGO). În anul 1968, ca urmare a rezultatelor bune, a fost promovată director al Direcției de Gospodărie Comunală și Locativă a Consiliului Popular Județean Vrancea și ulterior vicepreședinte al Comitetului Executiv al aceluiași organism. S- a căsătorit în anul 1960 cu Gheorghe Grădișteanu, de profesie contabil, și au locuit la nr 14 pe strada Unirea Principatelor. Atât soțul cât și dna Grădișteanu (fostă Săvescu) proveneau din familii chiaburești, mai mult chiar, soțul se trăgea din familie de moșieri și e de mirare cum de regimul comunist a prins încredere în ei și au fost evaluați ca persoane corespunzătoare cu noile timpuri.
Dar probabil că regimul avea nevoie de oameni serioși și nu a mai ținut cont de nimic altceva decât de competențe și a preferat să o folosească pe dna mai sus numită în cea mai ingrată acțiune, aceea de a expropria, demola și construi locuințe, cu toate blestemele, reclamațiile și sesizările aferente ale oamenilor muncii.
Atât de multe au fost presiunile încât dna Grădișteanu a fost diagnosticată în anul 1979 cu nevroză astenică de suprasolicitare, spasmofilie, hipotiroidie, dischinezie biliară, spondiloză difuză, discopatie lombară, după un episod de hepatită cronică persistentă și sindrom nevrotic persistent etc. Multe griji pe capul acestei doamne, căreia în plus i se mai reproșa că uneori prezenta dovezi de lipsă de exigență față de activitatea unor cadre cu care lucra, nu trăgea la răspundere pe cei care nu -și îndeplineau sarcinile și i se recomanda ca pe viitor să dea dovadă de mai multă perseverență, să fie mai fermă în luarea unor măsuri și să ia o atitudine mai hotărâtă împotriva celor care nu-și fac pe deplin datoria.
Viața dnei Grădișteanu a continuat făra mari schimbări până în anul 1989, când vremurile s-au schimbat, iar d-na probabil că s-a pensionat. În prezent este decedată, dar amintirea ei trăiește în fiecare zid de la blocurile care adăpostesc mai bine de 50 000 de focșăneni.
Florin Marian Dîrdală, Arhivele Naționale Vrancea
O profesionista în meseria dumneaiei. Când am venit în Focșani dintr-un oraș din Ardeal și cu facultate in București și am dat de maghernițele de pe strada mare (centrul orașului), care puțeau a motorina cu care frecau podelele. Iar acum arată capitala de judet.
Multe din zidurile la care face referire povestitorul au facut multi miliardari in aceasta democratie dupa ce au fosta vandute la preturile pietii imobiliare ale zidurileor din democratia de dupa ’89 adica cele cunoscute de toti in jur de 50.000-70.000 de euro.Era mult mai interesant daca se pomenea si cati dintre cei atrasi din mediul satesc si adusi in mediul urban pentru a asigura forata de munca pentru fabricille si uzinele comuniste,ajunsi in democratie au cumparat astefl de ziduri la preturi de nimic pentru ca apoi dupa ce au ajuns in somaj fiind obligati sa se retraga la domiciliul din mediul rural,au vandut zidurile la preturile amintite mai sua si au devenit miliardari.Deci acest regim barfit acum a produs in democratie astfel de miliardari dupa vanzarea zidurilor comuniste in care au fost obligati sa se chinuie.Din punctul meu de vedere poti critica un om chiar si dupa moarte doar daca ai facut-o si in timpul vietii sale,atunci cand facea lucrurile asa cum le prezinti poate merita !Dar daca critici numai dupa moarte avand ”curajul” esti un om cu multe probleme si esti lipsit de morala!Deci de aceea zici de mort sa vorbesti numai de bine indiferent cat rau ti-a facutcand a trait,omul cand moare i se iarta toate pacatele DUMNEZEU a zis ca plata pacatului este moarte,asa ca impaca-te cu ideea.Era mult mai interesant pentru toti cititorii daca legenda zidurilor si betoanelor de pe E-85 din zona INTEREX a ajuns in Arhivele Nationale Vrancea sa cunoastem si noi cum de a fost posibil ca dupa ani si ani sa avem parte cand ajungem in aceasta zona de aceeasi imagine de front de lupta din ORIENT produsa de astfel de mastodonti de ziduri abandonate.Cine au fost fii de chiaburi care au expropriat acele terenuri si au elaborat un astfel de Plan de Urbanism ,care a fost abandonat si ramas in paragina dupa ce sau turnat si ridicat atate ziduri,